Polonia a anunţat joi restricţionarea traficului aerian la frontiera sa estică, în urma intrării pe teritoriul său a aproximativ douăzeci de drone presupuse a fi ruseşti. Această restricţie, în vigoare până la începutul lunii decembrie, „este instituită pentru a asigura securitatea naţională”, a declarat într-un comunicat agenţia poloneză de navigaţie aeriană (PAZP). Varşovia a anunţat joi şi că, la cererea sa, va avea loc o reuniune extraordinară a Consiliului de Securitate al ONU, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit PAZP, la cererea armatei poloneze, traficul aerian va fi închis, cu rare excepţii, pentru zborurile civile de-a lungul frontierei cu Belarus şi Ucraina, începând de joi şi până pe 9 decembrie.

Considerată deliberată de Varşovia şi de aliaţii săi, dar contestată de Moscova, intrarea a aproximativ 20 de drone provenind din spaţiul aerian ucrainean şi belarus a stârnit o puternică emoţie în Polonia, care a solicitat consolidarea capacităţilor militare ale UE şi NATO pe teritoriul său.

„La cererea Poloniei, va fi convocată o reuniune extraordinară a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite cu privire la încălcarea spaţiului aerian polonez de către Rusia”, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe al Poloniei pe X.

Polonia intenţionează astfel „să atragă atenţia întregii lumi asupra acestui atac fără precedent al dronelor ruseşti împotriva unui stat membru nu numai al ONU, ci şi al Uniunii Europene şi al NATO”, a declarat şeful diplomaţiei poloneze, Radoslaw Sikorski, la radio RMF FM. Potrivit acestuia, intruziunea nu este „doar un test pentru Polonia, ci un test pentru întreaga NATO, şi nu doar militar, ci şi politic”.

Potrivit Varşoviei, 19 drone au intrat în spaţiul aerian polonez în noaptea de marţi spre miercuri, fără a provoca răniţi. Cel puţin trei drone, „de fabricaţie rusă”, potrivit lui Sikorski, au fost doborâte de armata poloneză, sprijinită de aliaţii NATO. O casă şi o maşină au fost avariate în estul ţării.

Au fost găsite resturile a 16 drone, potrivit unui bilanţ publicat miercuri seara de Ministerul de Interne polonez.

Intruziunea a provocat o avalanşă de proteste din partea aliaţilor Poloniei.

Miercuri, cancelarul german Friedrich Merz a denunţat o „acţiune agresivă” a Rusiei, iar preşedintele francez Emmanuel Macron a avertizat Moscova în privinţa unei escaladări. „Susţinem aliaţii noştri din NATO în faţa acestor încălcări ale spaţiului aerian şi vom apăra fiecare centimetru din teritoriul” Alianţei, a promis ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker. Şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, a denunţat „cea mai gravă încălcare a spaţiului aerian european de către Rusia de la începutul războiului”.

Consiliul Nord-Atlantic, principalul organ decizional al Alianţei, a modificat în aceeaşi zi formatul reuniunii sale săptămânale pentru a o desfăşura în conformitate cu articolul 4 din tratatul constitutiv al acestei organizaţii, a cărui activare a fost solicitată de Varşovia. Acesta prevede că „părţile se vor consulta ori de câte ori, în opinia uneia dintre ele, integritatea teritorială, independenţa politică sau securitatea uneia dintre părţi va fi ameninţată”.

Joi, China, membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU şi susţinător diplomatic al Moscovei, a făcut apel la „dialog” între părţile implicate. „China speră că toate părţile implicate îşi vor rezolva în mod adecvat diferendele prin dialog şi consultare”, a declarat Lin Jian, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Chinei, în cadrul unei conferinţe de presă periodice.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.