Autorităţile thailandeze au anunţat că două bombe au explodat joi seara în staţiunea turistică Hua Hin, iar o femeie şi-a pierdut viaţa în atac. Alte zece persoane au fost rănite în deflagraţie, printre care se numără şi turişti străini, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Se pare că bombele erau ascunse în două ghivece, care au fost plasate la 50 de metri distanţă şi detonate prin intermediul telefoanelor. A doua bomă a fost detonată la circa jumătate de oră după ce prima deflagraţie a zguduit staţiunea.

Asemenea atentate sunt comune în provincile sudice thailandeze, unde autorităţile se confruntă cu o insurgenţă violentă. Însă, rareori se întâmplă ca bombele să vizeze zonele populare în rândul turiştilor.

Hua Hin este o localitatea turistică situată la aproximativ 200 de kilometri de capitala thailandeză Bangkok şi populară printre turiştii străini, dar şi cei thailandezi. De asemenea, în staţiune se află casa de vacanţă preferată a regelui Bhumibol Adulyadej.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.