Preşedintele american Donald Trump va efectua o vizită de stat în Marea Britanie în prima săptămână din iunie, conform surselor Sky News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Casa Albă este aşteptată să facă un anunţ oficial în acest sens în curând.

Este anticipat că Trump va merge la Palatul Buckingham pentru a se întâlni cu Regina Elisabeta. De asemenea, preşedintele american va călători şi în Franţa pentru a participa la comemorarea debarcării în Normandia în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Vizita va avea loc la aproape un an de la ultima sa vizită oficială în Marea Britanie. Atunci el şi prima doamnă Melania s-au întâlnit cu regina la Castelul Windsor, petrecând în jur de 45 de minute împreună, cu 15 mai mult decât era programat.

Trump a descris-o ulterior pe regină ca fiind „o femeie extraordinară” care „nu a făcut niciodată o greşeală”.

El a petrecut timp şi cu premierul britanic Theresa May la reşedinţa de vacanţă de la Chequers şi la academia militară Sandhurst, unde a asistat la exerciţii demonstrative ale forţelor speciale ale SUA şi Marii Britanii.

Zeci de mii de persoane au protestat atunci în mai multe oraşe faţă de vizita sa însă Trump a evitat aceste locaţii.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.