Preşedintele american Donald Trump l-a graţiat, miercuri, pe fostul său consilier pentru securitate naţională Michael Flynn, care a recunoscut că a minţit FBI în timpul investigaţiei referitoare la implicarea Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Este o mare onoare pentru mine să anunţ că generalul Michael T. Flynn a fost graţiat în totalitate. Felicitări @GenFlynn şi familiei sale minunate, ştiu că acum veţi avea un Thanksgiving fantastic!”, a scris Trump pe Twitter.

Michael Flynn a pledat în 2017 vinovat de faptul că a minţit FBI cu privire la contactele sale cu ambasadorul rus la Washington Serghei Kisliak.

Publicaţiile Axios şi The New York Times (NYT) au scris, citând surse anonime, că Donald Trump ar intenţiona să-l includă pe fostul general Flynn într-o serie de graţieri pe care vrea să le acorde în ultimele zile ale preşedinţiei sale.

Întâlnirile secrete ale lui Michael Flynn cu fostul ambasador rus Serghei Kisliak la Washington, în decembrie 2016, înainte de învestirea lui Donald Trump, au reprezentat unul dintre elementele-cheie ale anchetei efectuate de către procurorul special Robert Mueller cu privire la o presupusă complicitate între echipa de campanie a lui Donald Trump şi Rusia.

După mai bine de doi ani de anchetă, echipa lui Robert Mueller nu a găsit, însă, vreo probă care să arate existenţa unei complicităţi.

Michael Flynn a fost nevoit să demisioneze la doar 22 de zile după ce a devenit consilier în probleme de securitate naţiuonală al lui Donald Trump.

Trump a denunţat constant ancheta drept o ”vânătoare de vrăjitoare” politică şi a subliniat mereu că fostul general de armată şi fost director al Agenţiei de Informaţii a Apărării (DIA) este un ”om bun”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.