Preşedintele american Donald Trump i-a atacat luni pe experţii în domeniul sănătăţii din guvernul său care coordonează reacţia la epidemia de coronavirus, în condiţiile erodării relaţiei sale cu principalul expert în boli infecţioase din ţară, medicul Anthony Fauci, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele republican, care doreşte să fie reales în noiembrie, este tot mai critic faţă de oficialii din domeniul sănătăţii din guvern şi recomandările lor, pe fondul creşterii numărului cazurilor de infectări care pune în pericol relaxarea restricţiilor la nivel naţional.

Luni dimineaţa, Trump a repostat pe Twitter, pentru cei 83 de milioane de urmăritori ai săi, acuzaţiile unui fost realizator de emisiune concurs, potrivit cărora ”toată lumea minte”, inclusiv Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC).

”Cele mai revoltătoare minciuni sunt cele legate de Covid-19. Toată lumea minte. CDC, presa, democraţii, medicii noştri, nu toţi, dar majoritatea celor despre care ni se spune că ar trebui să avem încredere în ei”, a scris Chuck Woolery duminică, fără să citeze dovezi.

Săptămâna trecută, Trump a spus că recomandările CDC pentru redeschiderea şcolilor sunt prea dure, nepractice şi costisitoare.

Trump a repostat pe Twitter o postare din aprilie a co-gazdei podcastului lui Woolery potrivit căreia Fauci, director al National Institute of Allergy and Infectious Diseases (Institutul Naţional pentru Boli Infecţioase şi Alergii) vrea să se introducă obligativitatea prezentării unui ”act de identitate pentru a merge la cumpărături”.

În timp ce răspândirea epidemiei de coronavirus s-a accelerat în urmă cu câteva luni, Fauci a spus că este posibil ca Statele Unite să emită în viitor un certificat de imunitate.

Casa Albă a anunţat luni că Fauci  jucat un rol valoros în dezvoltarea de tratamente şi a unui vaccin pentru această boală şi că acesta este implicat în continuare în grupul de lucru pentru coronavirus condus de vicepreşedintele Mike Pence.

Casa Albă nu a răspuns întrebărilor dacă preşedintele consideră că CDC minte.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.