Preşedintele SUA Donald Trump afirmă că va pleca de la Casa Albă, în cazul în care Colegiul Electoral se pronunţă în favoarea victoriei lui Joe Biden, fiind cea mai recentă manifestare prin care preşedintele în funcţie îli recunoaşte înfrângerea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Sigur că o voi face. Şi voi ştiţi bine asta”, le-a replicat Donald Trump jurnaliştilor care l-au întrebat dacă va părăsi Casa Albă în cazul în care Colegiul electoral, care se reuneşte în 14 decembrie, va vota împotriva sa.

Donald Trump a reluat acuzaţiile potrivit cărora votul a fost incorect, subliniind că, dacă electorii îi vor atribui victoria lui Biden, fac o greşeală.

”Alegerile au fost fraudate”, a susţinut el.

Într-o discuţie cu presa după o teleconferinţă cu militarii cu ocazia Zilei Recunoştinţei, Trump a admis că că îi va fi greu să se recunoască învins şi a refuzat să precizeze dacă va participa la învestirea lui Biden, care ar urma să aibă loc în 20 ianuarie.

Este pentru prima dată de la alegeri când Trump discută cu presa, iar la un moment dat a devenit nervos, numind ”neserios” un reporter care a încercat să-l întrerupă şi spunându-i: ”Mie să nu-mi vorbeşti aşa!”.

Deşi echipa sa şi cea a preşedintelui ales Joe Biden fac demersuri pentru transferul puterii, Trump a criticat paşii făcuţi în acest sens de Biden.

El le-a transmis reporterilor şi să nu-l lase pe Biden să-şi asume succesul pentru vaccinurile anti-COVID, întrucât acesta este meritul său.

Donald Trump a refuzat să discute despre o eventuală candidatură în 2024.

Solicitat să comenteze declaraţiile preşedintelui în funcţie, purtătorul de cuvânt al campaniei lui Biden, Michael Gwin, a declarat: ”Preşedintele ales Biden a câştigat 306 voturi electorale. Statele continuă să certifice aceste rezultate, iar Colegiul Electoral se va întruni în curând pentru a ratifica rezultatul. (...) Biden va fi învestit preşedinte în 20 ianuarie 2021”. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.