Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a purtat marţi noapte o convorbire telefonică mult aşteptată cu liderul Rusiei, Vladimir Putin. Cei doi au discutat despre conflictul sirian, precum şi despre posibilitatea de a se întâlni pentru prima dată la summitul liderilor G20, care va avea loc în iulie la Hamburg, transmite DPA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Preşedintele Trump şi preşedintele Putin au căzut de acord că suferinţa durează de prea mult timp şi toate părţile trebuie să joace un rol în eliminarea violenţelor din Siria ”, a anunţat un reprezentant al Casei Albe.

De asemenea, cei doi au purtat o discuţie extrem de detaliată despre conflictul sirian şi au vorbit inclusiv despre implementarea unor zone interzise zborului deasupra Siriei.

Relaţiile ruso-americane s-au prăbuşit la un ”minim istoric” ca urmare a susţinerii ruse pentre regimul preşedintelui Bashar al-Assad.

Însă, americanii sunt pregătiţi acum să trimită inclusiv un diplomat la discuţiile de pace dintre rebeli şi forţele guvernamentale siriene de la Astana.

Cei doi lideri şi-au exprimat dorinţa de a avea prima întâlnire în marja summitului G30, care va avea loc în perioada 7-8 iulie la Hamburg.

Trump a găzduit mai mulţi lideri internaţionali la Casa Albă, inclusiv Theresa May, Xi Jinping şi Angela Merkel.

Un alt subiect discutat a fost reprezentat de programul nuclear şi ultimele rachete balistice lansate de regimul de la Phenian.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.