Donald Trump „a avut discuţii telefonice cu Thailanda şi Cambodgia în încercarea de a rezolva recentul conflict dintre cele două ţări”, a anunţat, vineri, Casa Albă.
Preşedintele american „este, de asemenea, în contact cu Malaysia pentru a ajuta la încetarea violenţelor”, a declarat un înalt oficial american, în timp ce noi ciocniri au avut loc la frontiera dintre Thailanda şi Cambodgia.
Donald Trump a semnat pe 26 octombrie în Malaysia un acord de încetare a focului între cele două ţări.
Cambodgia şi Thailanda s-au acuzat reciproc miercuri de noi confruntări de-a lungul frontierei lor, Phnom Penh afirmând că un civil cambodgian a fost ucis. Cu puţin timp înainte, Bangkok anunţase suspendarea acordului de pace susţinut de Statele Unite.
Preşedintele american asigură că a pus capăt opt conflicte în lume, inclusiv celui dintre cele două ţări din Asia de Sud-Est, de la revenirea sa la Casa Albă în ianuarie. El consideră că aceste eforturi de mediere ar trebui să-i aducă Premiul Nobel pentru Pace.
Experţii notează însă că intervenţia sa în unele dintre conflictele în cauză a fost minimă sau inexistentă. Cu toate acestea, mai multe guverne din întreaga lume susţin public nominalizarea lui Donald Trump pentru această distincţie.




























