Discuţiile pentru organizarea unui summit între preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul britanic Boris Johnson în Franţa ”cât mai curând posibil” sunt în desfăşurare, a declarat, luni, o sursă guvernamentală britanică, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Discuţia dintre cei doi lideri în contextul primei zile a summitului G7 din Germania a ocolit numeroasele subiecte sensibile (alianţa AUKUS, pescuitul post-Brexit, Irlanda de Nord, traversări ilegale ale Canalului Mânecii, etc.) cu scopul de a se concentra asupra războiului din Ucraina.

Pentru a continua aceste discuţii care au fost descrise ca fiind ”prietenoase”, ”sunt în desfăşurare discuţii preliminare (...) pentru a explora când şi unde ar fi fezabil (un summit)”, a afirmat o sursă guvernamentală britanică, indicând că depinde de Franţa să găzduiască o astfel de întrevedere.

”Tonul schimburilor de opinii (duminică) a fost să aibă loc cât mai repede posibil”, a adăugat sursa.

La finalul acestei întâlniri, preşedinţia franceză a precizat că premierul britanic Boris Johnson a salutat cu ”mare entuziasm” proiectul francez pentru o Comunitate politică europeană, care să facă posibilă ”reangajarea” Regatului Unit în Europa după Brexit.

”Adevărul este că premierul (n.r. Boris Johnson) consideră că viitoarele noastre angajamente cu ţări din întreaga lume, şi mai ales cu Europa, trebuie să se bazeze pe relaţii, nu pe organizaţii şi instituţii”, a mai spus sursa britanică.

”Dacă este o nouă organizaţie care serveşte scopului Regatului Unit să se alăture discuţiilor, foarte bine, dar dacă este o încercare de a bloca Marea Britanie într-un organism care înseamnă reunirea UE şi Regatului Unit şi înlocuieşte formatele care s-au dovedit utile recent, atunci nu este o idee atât de bună”, a conchis sursa guvernamentală britanică.


 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.