Departamentul de Securitate Internă a anunţat că inclusiv deţinătorii aşa-numitelor ”cărţi verzi” - vize de rezidenţă permanentă - sunt vizaţi de ordinul executiv semnat de Donald Trump, care interzice temporar, pentru o perioadă de 90 de zile, cetăţenilor din şapte ţări predominant musulmane să intre în Statele Unite. Printre cele şapte ţări vizate de interdicţie se numără Irak, Iran, Libia, Siria, Somalia, Sudan şi Yemen, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Va interzice şi intrarea deţinătorilor de cărţi verzi”, a anunţat purtătoarea de cuvânt Gillian Christensen.

Iniţial, Casa Albă a anunţat că autorităţile americane nu vor mai emite vize pentru o perioadă de cel puţin 90 de zile pentru migranţii sau vizitatorii din cele şapte ţări musulmane vizate de ordinul executiv semnat de preşedintele Donald Trump. Însă, nu era vorba şi de o interdicţie care se aplica şi cetăţenilor care deţin deja vize de rezidenţă permanentă în Statele Unite.

Primele semne cu privire la existenţa unei măsuri mai dure au apărut după ce autorităţile aeroportuare din Cairo au oprit îmbarcarea a cinci pasageri irakieni şi a unui yemenit la bordul unui avion cu destinaţia New York. Cei şase pasageri au fost redirecţionaţi spre ţările de origine, deşi deţineau vize pentru Statele Unite.

În timpul suspendării programelor de primire a refugiaţilor şi de emitere a vizelor, administraţia va fi ocupată cu redactarea unor noi regulamente, care să permită ”verificarea extremă a istoriei” aplicanţilor pentru viză sau azil în Statele Unite.

Preşedintele Donald Trump permite însă o serie de excepţii pentru membrii unor minorităţi religioase, ceea ce înseamnă tratament distinct pentru creştinii din Orientul Mijlociu.

Avocaţii specializaţi în imigraţie au lansat deja acţiuni legale împotriva interdicţiei, după ce mai mulţi refugiaţi au fost reţinuţi ilegal pe aeroporturile americane, în timp ce încercau să intre în Statele Unite. De asemenea, avocaţii au lansat o moţiune de proces colectiv, într-o încercare de a-i apăra pe toţi refugiaţii şi imigranţii care ar putea să fie reţinuţi în mod ilegal ca urmare a ordinului executiv anunţat de Casa Albă.

Acest ordin executiv a stârnit deja furia pasagerilor arabi originari din ţările vizate, care au susţinut că se simt umiliţi şi discriminaţi de interdicţie, în timp ce critici dure au fost lansate din partea unor aliaţi occidentali ca Franţa şi Germania.

”Aceasta este o decizie stupidă şi oribilă, care îi va răni pe americani mai mult decât pe noi sau pe ceilalţi, întrucât demostrează că acest preşedinte nu poate gestiona oamenii, politica sau relaţiile globale”, a declarat Najeed Haidarim un manager de securitate yemenito-american, care lucrează pentru o companie petrolieră din Sanaa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.