Preşedintele american Donald Trump a avut marţi cuvinte amabile la adresa şefei guvernului italian, Giorgia Meloni, despre care a spus că este „de fapt, o persoană de treabă”, declaraţia fiind făcută în faţa presei de la Ankara, după o serie de tensiuni şi comentarii răutăcioase la adresa premierului Italiei, relatează AFP.
"Este o persoană de treabă, de fapt", a răspuns şeful Casei Albe la o întrebare a presei înainte de deschiderea summitului NATO, care îi va reuni marţi seara şi miercuri pe cei doi lideri.
"O plac, dar cred că a făcut o greşeală", a comentat el, subliniind: "Pur şi simplu nu a fost alături de noi şi asta nu mi-a plăcut". Tensiunile au intervenit ca urmare a refuzului Giorgiei Melonii de a se alătura atacului americano-israelian împotriva Iranului.
După o dispută aprinsă pe această temă luna trecută, preşedintele american şi-a reiterat atacurile duminică seara pe platforma sa Truth Social, publicând o imagine modificată cu AI în care apare prim-ministrul italian, stând în faţa lui şi privindu-l fascinată. Poza era însoţită de mesajul, scris cu majuscule: "Se solicită ordin de protecţie".
Roma a refuzat să răspundă sau să comenteze.
Donald Trump afirmase anterior că Giorgia Meloni "se descurcă prost în Italia" şi că "după cum se vede, îi lipseşte popularitatea", după ce asigurase, cu câteva zile mai devreme, că şefa guvernului italian îl "implorase" să facă o fotografie cu el, în cadrul unui summit G7 care avusese loc anterior.
Cu toate acestea, Giorgia Meloni a fost până de curând una dintre cele mai apropiate aliate ale sale în Europa.
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, care o însoţeşte pe Meloni la Ankara, a declarat luni că "esenţial este să se menţină relaţiile" transatlantice.
Europa are încă nevoie de SUA pentru a apăra continentul încă cel puţin un deceniu, aşa că liderii ar trebui să aibă grijă să nu-l îndepărteze pe Donald Trump, a declarat ministrul belgian al Apărării, Theo Francken, pentru POLITICO. Francken a precizat însă că există limite - mai ales în ceea ce priveşte recentele atacuri ale lui Trump la adresa prim-ministrului italian Giorgia Meloni.
"Desigur că avem nevoie de el ca aliat, dar să nu se atingă de Meloni. Ea este regina centrului-dreapta din Europa. Ea este liderul. Lăsaţi-o în pace", a spus ministrul naţionalist flamand.
"O iubesc, e conservatoare, e total pe aceeaşi lungime de undă... şi apoi o să vă certaţi pentru ce? Pentru o poză! ", a comentat Francken.




























