Ministrul Brexitului, David Davis, a declarat joi dimineaţă că britanicii nu se aşteaptă să plătească în realitate 50 miliarde de lire Uniunii Europene ca parte a procesului de Brexit. De asemenea, acesta a punctat că a apus era în care Londra trimitea sume uriaşe de bani la Bruxelles, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Noi nu am avut nicio cerere de acest fel din partea Comisiei. Dar poziţia noastră este una simplă cu privire la această problemă, ne vom respecta obligaţiile, suntem o ţară care respectă legea. Ne vom îndeplini responsabilităţile, dar nu ne aşteptăm la aşa ceva”, a declarat David Davis într-un interviu pentru ITV.

De asemenea, ministrul britanic a punctat că ”a apus era în care plăteam sume uriaşe Uniunii Europene”.

Presa britanică a dezvăluit că britanicii ar putea să plătească între 50 şi 60 miliarde de lire pentru a respecta angajamentele bugetare care există în acest moment în Uniunea Europeană.

Nicio cifră oficială nu a fost publicată până în acest moment. Însă, un oficial european de rang înalt din Comisia Europeană (CE) a evaluat între 55 şi 60 de miliarde de euro suma pe care britanicii vor trebui să o plătească pentru a-şi onora ansamblul angajamentelor.

”Este în jurul acestei sume, dar va trebui să calculăm ştiinţific”, a confirmat Jean-Claude Juncker.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.