Statul american Mississippi a executat un condamnat, David Cox, în vârstă de 50 de ani, care a luptat în justiţie ca pedeapsa capitală pronunţată împotriva sa, în 2012, să fie aplicată ”cât mai rapid posibil”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

David Cox a fost injectat cu o injecţie letală în penitenciarul Parchman, o închisoare suprapopulată în acest stat conservator din Sudul Statelor Unite, şi a fost declarat mort miercuri, la ora locală 18.12 (joi, 2.18, ora României), potrivit Centrului de informare despre pedeapsa cu moartea.

În 2009, soţia sa, care avea o fiică dintr-o primă relaţie, l-a denunţat poliţiei după ce a aflat că viola copilul.

El a ispăşit mai multe luni de închisoare, după care a fost eliberat condiţionat.

Câteva săptămâni mai târziu, a cumpărat o armă pentru a se răzbuna pe fosta sa soţie.

După ce a pătruns în domiciliul acesteia, a tras în ea şi a lăsat-o să agonizeze timp de ore, în timp ce o agresa sexual în faţa sa, pe fiica acesteia în vârstă de 12 ani.

După ce a pledat vinovat de crimă, el a fost condamnat în 2012 la pedeapsa cu moartea.

În anii următori, avocaţii săi au formulat în zadar mai multe recursuri, în vederea anulării sentinţei.

În urmă cu trei ani, el a început să le scrie singur unor judecători pentru a le cere să-i concedieze avocaţii şi să stabilească o dată a execuţiei sale ”cât mai repede posibil”.

Într-o scrisoare, datată la 19 august 2018, el spune că vrea ca ”corpul să-i fie executat pentru crime comise cu premeditare, furie şi bucure”. El precizează că este amish. ”Să am avocaţi este, aşadar, contrar religei mele”, dă el asigurări în această scrisoare scrisă de mână cu o ortografie aproximativă.

În urma mai multor expertize medicale, Curtea Supremă a statului Mississippi a stabilit că este apt să ia această dcizie şi i-a stabilit execuţia miercuri.

Dacid Cox a devenit astfel cel de-al zecelea executat în Statele Unite în 2021 şi primul din 2012 în Mississippi, un stat care a întâmpinat dificultăţi, în ultimul an, să-şi procure substanţe letale necesare execuţiilor.

Laboratoarele farmaceutice - care nu vor să fie asocate pedepsei cu moartea - refuză să-şi vândă produsele statelor americane care continuă să recurgă la ea.

De obicei, fiecare execuţie face obiectul unei intense bătălii judiciare, dusă în general până în ultimul moment, la Curtea Supremă a Statelor Unite.

Condamnaţii petrec în medie 19 ani pe culoarul morţii, în America, potrivit Centrului de informare despre pedeapsa cu moartea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.