Guvernul danez a anunţat vineri o redeschidere parţială - începând de luni - a anumitor afaceri, precum saloane de coafură, institute de înfrumuseţare sau şcoli de şoferi, în vederea unei relaxări a izolării impuse la 12 martie în vederea unei opriri a răspândirii noului coronavirus în ţară, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Nimeni nu vrea să ţină Danemarca închisă o zi în plus faţă de cât este necesar”, a declarat premierul Mette Frederiksen pe Facebook.

”Însă nu trebuie să acţionăm prea rapid, pentru a putea menţine epidemia sub control”, a subliniat ea.

Danemarca, una dintre primele ţări din Europa care au impus o izolare luna trecută, a început să redeschidă miercuri creşe, grădiniţe şi şcoli primare.

Frontierele ţării rămân însă închise, adunările sunt interzise şi nu s-a prevăzut, în acest stadiu, vreo dată în vederea redeschiderii barurilor, restaurantelor şi centrelor sportive.

Noul coronavirus a ucis 321 de oameni în Danemarca, o ţară în care bilanţurile deceselor şi al spitalizărilor din cauza covid-19 sunt în scădere de la începutul lui aprilie.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.