Un cutremur cu magnitudinea 6,8 a zguduit luni provincia Sichuan din China, cel mai puternic seism care a lovit regiunea din 2017. Cutremurul s-a soldat cu cel puţin şapte morţi şi a afectat capitala provinciei Chengdu şi alte provincii, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Unele drumuri şi case din apropierea epicentrului au fost avariate din cauza alunecărilor de teren produse, în timp ce reţeaua de comunicaţii a fost afectată în cel puţin o zonă, potrivit televiziunii de stat.

Nu au fost raportate pagube la baraj şi hidrocentrale pe o rază de 50 km de epicentru.

Epicentrul seismului a fost la Luding, a anunţat centrul de reţele de cutremur din China, un oraş din munţi la aproximativ 226 km sud-vest de Chengdu.

Cutremurele sunt frecvente în Sichuan, o provincie din sud-vestul ţării, în special în munţii din vest, o zonă activă tectonic de-a lungul graniţei estice a platoului Qinghai-Tibetan.

Laura Luo, care locuieşte în Chengdu, un oraş de aproximativ 21 de milioane de locuitori, se întorcea la apartamentul său când a văzut locuitori ai cartierului ieşind în grabă din case după ce au primit avertismente de cutremur pe telefoane.

”Au fost mulţi oameni care erau atât de îngroziţi încât au început să plângă”, a declarat Laura Luo.

În Luding, cutremurul a fost atât de puternic încât unii oameni au căzut din picioare, iar pereţii unor case s-au crăpat, potrivit agenţiei de ştiri China News Service.

În filmuleţele postate pe reţelele sociale se pot observa becuri care se ard în timp ce oamenii ies în grabă din clădiri în stradă.

În total, 39.000 de persoane trăiesc la 20 km de epicentrul seismului şi 1,55 milioane la 100 km distanţă, potrivit televiziunii de stat.

Cutremurul a fost cel mai mare din Sichuan din august 2017, când un seism cu magnitudinea de 7,0 a lovit prefectura Aba.

Cel mai puternic cutremur înregistrat în Sichuan a fost în mai 2008, când un seism cu magnitudinea 8,0 cu epicentrul în Wenchuan a ucis aproape 70.000 de oameni şi a provocat pagube majore.

Cutremurul de luni a fost resimţit şi în provinciile Yunnan, Shaanxi şi Guizhou, aflate la sute de kilometri distanţă, potrivit presei de stat.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.