Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat joi Polonia cu privire la încălcarea ”dreptului a viaţă privată”, după ce o femeie a avortat în străinătate, în 2020, din cauza ”incertitudinii” care domnea la acea vreme în legislaţie, reclamanta, născută în 1981, fiind însărcinată cu un făt cu trisomie, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Legea poloneză din 1993 autoriza avortul în cazul unor anomalii fetale, însă Curtea Constituţională poloneză a hotărât la 22 octombrie 2020 că aceasta era ”incompatibilă” cu Constituţia.

Această hotărâre - care a a declanşat manifestaţii vaste în Polonia - a intrat în vigoare la 27 ianuarie 2021.

Între aceste două date, în ţară a domnit incertitudinea cu privire la incidenţa hotărârii Curţii.

De teamă că nu mai putea avorta în mod legal în ţară, tânăra - însărcinată în 15 săptămâni la momentul pronunţării Curţii Constituţionale - s-a dus în Olanda, unde sarcina a fost întreruptă într-o clinică privată.

Magistraţii europeni au condamnat Polonia ”în unanimitate” cu privire la încălcarea ”dreptului la respectarea vieţii private”, garantat de Articolul 8 al Convenţiei europene a drepturilor omului, apreciind că tânăra a fost ”afectată în mod direct” de schimbarea legislaţiei.

”Curtea consideră, în particular, că amestecul în exercitarea drepturilor sale de către reclamantă a decurs din situaţia de mare incertitudine care a domnit de la pronunţarea hotărârii Curţii Cnstituţionale, în 2020, şi până la publicarea acesteia în 2021”, o incertitudine agravată ”totodată de lipsa oricăror măsurii de tranziţie şi de pandemia covid-19 în curs” la acea vreme.

CEDO condamnă Polonia să-i plătească despăgubiri materiale în sumă de 1.495 de euro şi despăgubiri morale în sumă de 15.000 de euro.

”Aceasta este o hotărâre dreaptă şi singura posibilă”, a declarat AFP Natalia Broniarczyk de la ONG-ul ”Aborcyjny Dream Team”.

În fiecare zi, după hotărârea Curţii Constituţionale, ”cel puţin şapte femei s-au dus la o clinică străină în vederea întreruperii unei sarcini”, a precizat ea.

”Salutăm această hotărâre, dar căutăm în continuare cu disperare fonduri necesare susţinerii femeilor care ne sună zilnic”, a declarat Mara Clarke, de la Organizaţia ”Supporting Abortions for Everyone” (SAFE).

La sfârşitul lui 2023, CEDO a condamnat Varşovia într-un dosar asemănător.

CEDO, cu sediul la Strasbourg, în Franţa, este un tribunal însăecinat să se pronunţe cu privire la încălcări ale Convenţiei europene a drepturilor omului în cele 46 de ţări care au ratificat-o.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.