Curtea Constituţională sud-africană a respins vineri extrem de dur o cerere a fostului preşedinte Jacob Zuma de a reveni asupra unei hotărâri prin care l-a condamnat la 15 luni de închisoare cu privire la un ultraj la adresa justiţiei, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Această confirmare a condamnării lui Jacob Zuma nu pune în discuţie eliberarea condiţionată a acestuia, din motive medicale, la începutul lui septembrie.

”Cererea în anulare este respinsă”, a anunţat judecătoarea Sisi Khampepe, care a citit hotărârea celei mai înalte jurisdicţii din ţară, în care se cataloghează drept ”păcăleli procedurale” încercarea fostului şef de stat şi a avocaţilor acestuia de a obţine anularea condamnării.

”Majoritatea (judecătorilor Curţii) respinge în mod categoric orice idee potrivit căreia reclamanţii pot fi autorizaţi să masacreze după cum poftesc o procedură judicară care, în toate privinţele, s-a desfăşurat în cel mai mare grad de regularitate”, a continuat Khampepe.

Încarcerat în iulie cu privire la faptul că a refuzat cu încăpăţânare să se prezinte în faţa membrilor unei comisii de anchetă privind corupţia de stat, în timpul preşedinţiei sale (2009-2018), Jacob Zuma, în vârstă de 79 de ani, a fost eliberat condiţionat din motive medicale de la începutul lui septembrie.

Spitalizat în august, în afara închisorii în care a început să-şi ispăşească pedeapsa, el a fost supus unei operaţii al cărei motiv nu a fost dezvăluit.

PROCES DE CORUPŢIE DE LA 21 SEPTEMBRIE

În paralel, o realuare a unui proces împotriva lui Zuma cu privire la corupţie a fost amânată la 21 şi 22 septembrie, în aşteptarea unor noi concluzii cu privire la starea sănătăţii acestuia.

În acest dosar - vechi de 20 de ani -, fostul preşedinte este acuzat de faptul că a primit mită de la gigantul francez în domeniul armamentului Thalès, inclupat la rândul său cu privire la corupţie şi spălare de bani. El este vizat de 16 capete de acuzare de fraudă, corupţie şi şantaj.

Încarcerarea lui Zuma a declanţat un val fără precedent de violenţe şi jafuri în Africa de Sud, soldate cu peste 350 de morţi.

Actualul preşedinte Cyril Ramaphosa a denunţat o tentativă orchestrată de destabilizare a ţării.

În urma acestor revolte, 12 suspecţi au fost arestaţi, iar impactul economic al distrugerilor urmează să fie prezentat în mod oficial în trimestrul următor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.