O curte de apel a anulat joi sancţiunea civilă pentru fraudă pronunţată împotriva preşedintelui Donald Trump, care urma să îl coste pe miliardar şi afacerile sale peste 500 de milioane de dolari. Un grup de judecători din New York a anulat sentinţa iniţială, calificând-o drept „excesivă”, relatează NBC News.
Judecătorii instanţei de apel, într-o decizie care nu a fost unanimă, au fost în mare parte de acord cu constatările de fraudă ale judecătorului de primă instanţă Arthur Engoron în cazul preşedintelui şi al companiilor sale, dar au constatat că daunele decise sunt „excesive”.
Cazul masiv de fraudă în cazul Trump Organization fusese documentat de procurorul general din New York, Letitia James, în 2022. În esenţă, actualul preşedinte ale SUA a fost acuzat că a supraevaluat în mod fraudulos valoarea proprietăţilor sale şi a altor active pentru a-şi consolida afacerea familiei.
Judecătorul Engoron a constatat că Trump şi-a umflat averea pe parcursul mai multor ani înainte de a deveni preşedinte în 2017, pentru a înşela creditorii şi asiguratorii să ofere condiţii mai bune Trump Organization. În hotărârea sa din februarie 2024, judecătorul Engoron a ordonat iniţial ca Trump şi companiile sale să plătească daune de peste 350 de milioane de dolari. De atunci, această sumă a crescut la peste 500 de milioane de dolari, cu dobânzi.
Trump a contestat hotărârea judecătorului Arthur Engoron, pronunţată într-un tribunal de stat din Manhattan, în urma unui proces de trei luni fără juriu.
Trump era răspunzător personal pentru 98% din suma stabilită ca sancţiune prin hotărârea judecătorească, iar fiii săi mai mari, Donald Trump Jr şi Eric Trump, precum şi fostul director financiar al Trump Organization, Allen Weisselberg, urmau să plătească restul sumei.
Referindu-se la Trump şi la alte personalităţi din Trump Organization, Engoron a afirmat că „lipsa totală de remuşcări a acestora este aproape patologică”.
Engoron le-a interzis, de asemenea, lui Trump şi Trump Organization să solicite împrumuturi de la bănci înregistrate în statul New York timp de trei ani şi i-a interzis efectiv lui Donald Trump Jr. şi lui Eric Trump să conducă afacerea timp de doi ani.
Aceste restricţii au fost suspendate pe durata procesului în apel, dar activitatea a fost monitorizată de un supervizor numit de instanţă pentru Trump Organization.
Trump a negat că ar fi comis vreo ilegalitate. Avocaţii săi au susţinut că pedeapsa este prea mare şi că procuroarea James a exagerat.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.