Coreea de Nord a continuat să-şi dezvolte şi consolideze programele interzise ale rachetelor nucleare şi balistice anul trecut, încălcând sancţiuni ONU care i-au fost impuse din 2006, se arată într-un raport confidenţial al ONU, la care Reuters scrie că a avut acces.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Nordul a importat în mod ilegal petrol rafinat şi a exportat cărbune în valoare de aproximativ 370 de milioane de dolari cu ajutorul unor nave chineze, se mai arată în acest raport de 67 de pagini, care urmează să fie publicat luna viitoare.

”În 2019, Republica Populară Democratică Coreea (RPDC) nu şi-a întrerupt programele ilegale de rachete nucleare şi balistice, pe care a continuat să le consolideze, încălcând rezoluţii ale Consiliului de Securitate” al ONU, scriu experţi însărcinaţi cu controlul aplicării sancţiunilor.

În total, Phenianul, care este vizat de sancţiuni ONU din 2006, a efectuat anul trecut 13 teste de rachetă şi a tras cel puţin 25 de proiectile, inclusiv noi tipuri de rachetă balistică cu rază scurtă de acţiune şi lansate de la bordul unor submarine

Într-o încercare de a ocoli sancţiunile care-i vizează din 2017 exporturile, Coreea de Nord a început să exporte milioane de tone de materii prime, folosind barje.

”Potrivit unui stat membru, RPDC a exportat 3,7 milioane de tone de cărbune din ianuarie în august 2019, a cărui valoare este estimată la 370 de milioane de dolari”, se arată în raport.

”Majoritatea exporturilor de cărbune ale RPDC, estimate la 2,8 milioane de tone, a fost efectuată prin transferuri de pe o navă pe alta, din vapoare care navigau sub pavilion nord-coreean pe barje locale chineze”.

Potrivit acestui stat membru - neidentificat în document - aceste barje au livrat apoi cărbunele în trei porturi de la Golful Hangzhou, în China, şi în alte porturi de-a lungul fluviului Yangtze.

CHINA DEZMINTE ORICE AJUTOR

Potrivit altui stat membru citat în raport, Coreea de Nord a exportat de asemenea cel puţin un milion de tone de nisip, a cărui valoare este estimată la cel puţin 22 de milioane de dolari, către porturi chineze.

Aceste acuzaţii au fost respinse de China care, prin internediul unui reprezentant al misiunii diplomatice chineze la ONU, a denunţat acuzaţii ”fără fundament”.

”În ceea ce priveşte aplicarea rezoluţiilor Consiliului de Securitate vizând RPDC, China şi-a respectat mereu în mod loial şi serios obligaţiile internaţionale şi a suferit pierderi imesne şi presiuni enorme în acest proces”, a declarat acest reprezentant într-un comunicat.

Informaţiile din raportul ONU ar putea complica o reluare a negocierilor, aşa cum vor Statele Unite, în vederea unei ”denuclearizări” a Coreei de Nord.

În pofida unor întâlniri la vârf între dictatorul nord-coreean Kim Jong Un şi preşedintele american Donald Trump, fără precedent la acest nivel, negocierile Phenianului cu Washingtonul se află în impas.

Coreea de Nord a anunţat că, în lipsa unor concesii americane, s-ar putea angaja pe o ”nouă cale”, ceea ce ar putea însemna o reluare a tirurilor de rachete intercontinentale sau a testelor nucleare.

Al şaselea şi ultimul test nuclear nord-coreean a avut loc în septembrie 2017.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.