Moştenitorul şi liderul de facto al grupului Samsung a primit vineri graţierea prezidenţială, cel mai recent exemplu de tradiţie sud-coreeană de clemenţă la adresa marilor şefi condamnaţi pentru corupţie şi alte infracţiuni financiare, relatează AFP.
Miliardarul Lee Jae-yong, condamnat pentru luare de mită şi delapidare în ianuarie anul trecut, va fi "reintegrat” pentru a "ajuta la depăşirea crizei economice din Coreea de Sud”, a declarat ministrul Justiţiei, Han Dong-hoon.
Lee, în vârstă de 54 de ani - a 278-a cea mai bogată persoană din lume conform Forbes - a fost eliberat condiţionat în august 2021, după ce a ispăşit 18 luni de închisoare, puţin peste jumătate din pedeapsa sa iniţială.
Graţierea de vineri îi va permite să se întoarcă deplin la muncă, ridicând interdicţia de angajare care i-a fost impusă de instanţă pentru o perioadă de cinci ani de la pedeapsa cu închisoarea.
"Din cauza crizei economice globale, dinamismul şi vitalitatea economiei naţionale s-au deteriorat şi există temeri că scăderea economică va fi prelungită”, a spus ministerul justiţiei într-un comunicat.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Ministerul speră că omul de afaceri poate "onduce motorul de creştere al ţării, investind activ în tehnologie şi creând locuri de muncă”.
Lee Jae-yong a primit graţierea împreună cu alţi trei oameni de afaceri, inclusiv preşedintele Lotte Group Shin Dong-bin, care a primit o pedeapsă de doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare într-un caz de corupţie în 2018.
Lee este vicepreşedintele Samsung Electronics, cel mai mare producător de smartphone-uri din lume. Venitul total al conglomeratului este echivalent cu o cincime din produsul intern brut al Coreei de Sud.
El a fost închis pentru infracţiuni legate de un scandal masiv de corupţie care l-a lăsat fără funcţie pe fostul preşedinte Park Geun-hye.
Nu este neobişnuit ca marii magnaţi sud-coreeni să fie acuzaţi de corupţie, delapidare, evaziune fiscală sau alte activităţi economice ilegale.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.