Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a anunţat că se reuneşte de urgenţă începând cu ora locală 11.30 (18.30 ora României) pentru a discuta despre rachetele de croazieră lansate de Statele Unite asupra bazei aeriene a forţelor guvernamentale siriene de la al-Shaayrat, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De asemenea, reuniunea celor 15 membri va fi publică la sediul Naţiunilor Unite din New York. 

Anterior, Rusia şi-a exprimat dorinţa de a organiza o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU care să discute despre atacul american cu rachete de croazieră asupra Siriei.

Ministerul de Externe de la Moscova a anunţat că vrea să suspende acordul cu Statele Unite cu privire la siguranţa zborului în spaţiul aerian din Siria.

”Aceasta nu este prima oară când Statele Unite au recurs la asemenea măsuri nechibzuite, care nu fac altceva decât să exacerbeze problemele şi să ameninţe securitatea mondială”, denunţă Moscova.

Rusia a respins acuzaţii occidentale care-l vizează pe preşedintele sirian Basar al-Assad, pe care Washingtonul, Londra şi Parisul îl consideră vinovat de atacul cu gaze toxice de marţi soldat cu zeci de morţi în provincia Idleb.

Ministerul rus apreciază că atacul american cu rachete de croazieră era pregătit dinainte de incidentul din provincia Idleb.

Totodată, preşedintele Vladimir Putin a convocat o reuniune a Consiliului de Securitate vineri, pentru a discuta despre atacul american, a declarat Dmitri Peskov, un purtător de cuvânt al Kremlinului pentru presă.

Rusia şi-a suspendat acordul cu Statele Unite cu privire la siguranţa zborului în spaţiul aerian sirian în urma atacului.

Peskov a anunţat că Moscova va păstra deschise canalele de comunicare tehnică şi militară cu Washingtonul, dar că nu va schimba vreo informaţie prin intermediul lor.

”În urma atacului (american) cu rachete (de croazieră), riscul (de coliziune între aeronave ruse şi americane) este semnificativ mai mare”, a declarat Peskov.

Acest atac este în interesul Statului Islamic şi altor grupări radicale care operează în Siria, a denunţat Peskov.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.