Comisia Europeană a lansat, vineri, patru noi proceduri legale împotriva Marii Britanii, după ce Camera inferioară a Parlamentului britanic a aprobat un proiect de lege prin care se anulează unele dintre reglementările Protocolului nord-irlandez, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Comisia, care monitorizează relaţiile dintre UE şi Marea Britanie, a precizat că refuzul Marii Britanii de a se angaja în negocieri semnificative cu privire la protocolul care guvernează aceste acorduri comerciale şi adoptarea de către Camera Comunelor a proiectului de lege privind Protocolul Irlandei de Nord subminează spiritul de cooperare.

Aceasta este a şaptea ”procedură de încălcare a dreptului comunitar” pe care Comisia Europeană a lansat-o pentru eşecul Marii Britanii de a respecta angajamente comerciale cu Irlanda de Nord ale acordului Brexit convenit de ambele părţi.

Procedurile ar putea duce la aplicarea de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a amenzilor, deşi probabil că acest lucru nu s-ar întâmpla timp de cel puţin un an.

Londra a propus anularea unor controale asupra mărfurilor din restul Regatului Unit care sosesc în provincia britanică şi a contestat rolul CJUE de a decide asupra părţilor acordului post-Brexit convenit de UE şi Marea Britanie.

Cele patru noi proceduri legale nu se referă la noile planuri ale Marii Britanii, ci la acuzaţia că Marea Britanie nu a implementat protocolul.

Provincia britanică face parte din piaţa unică a mărfurilor a UE, ceea ce înseamnă că importurile din restul Regatului Unit sunt supuse declaraţiilor vamale şi uneori necesită controale la sosirea lor.

Aranjamentul a fost stabilit pentru a evita restabilirea controalelor la frontieră între Irlanda de Nord şi Irlanda, membră a UE, dar a provocat partidele unioniste pro-britanice prin crearea unei frontiere în Marea Irlandei.

Comisia a acuzat Marea Britanie că nu a respectat cerinţele vamale pentru mărfurile care sunt transportate din Irlanda de Nord în Marea Britanie, că nu a transpus reglementările UE privind accizele în general şi impozitele la alcool şi că nu a implementat reglementările UE privind impozitul pe vânzări pentru comerţul electronic.

Comisia a dat Marii Britanii termen de două luni să răspundă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.