Comisarul Poliţiei Metropolitane, Cressida Dick, a declarat sâmbătă după-amiază că militanţii, care au ucis 35 de persoane în ultimele trei atentate teroriste din Marea Britanie, nu vor reuşi să intimideze Londra, într-un interviu exclusiv pentru Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De asemenea, aceasta a precizat că poliţiştii au nevoie de mai multe resurse pentru a combate ameninţarea reprezentată de atacatori, care au reuşit să ducă la capăt atentate teroriste cu foarte puţine resurse, folosind doar autovehicule închiriate şi cuţite de bucătărie în Londra.

Trei militanţi islamişti au condus săptămâna trecută o furgonetă în pietonii de pe London Bridge, înainte de a declanşa un adevărat carnagiu cu mai multe cuţite de bucătărie în zona Borough Market.

Doi francezi, doi australieni, un canadian şi un spaniol şi-au pierdut viaţa săptămâna trecută, iar forţele de ordine au reuşit să-i ucidă pe militanţi la opt minute de la începutul carnagiului de pe London Bridge şi din Borough Market.

”Londra este un oraş sigur şi noi vom face tot ce ne stă în putere pentru a-l păstra sigur. Nu-i vom lăsa să câştige şi Londra va merge înainte”, a declarat Dick.

După London Bridge, premierul conservator a avertizat că există un risc uriaş pentru atentate asemănătoare în Marea Britanie.

”Suntem foarte eficienţi în prevenirea atentatelor din această ţară şi vom trece la o nouă treaptă şi vom face tot ce putem pentru a opri viitoare atacuri. Dar aşa cum aţi spus. oamenii extrem de volatili care au intenţia de a comite ceva absolut teribil şi care sunt fericiţi - poate chiar mulţumiţi - să se sinucidă şi să folosească cele mai rudimentare metode, acestea sunt lucruri dificile de care să ne apărăm”, a precizat comisarul Poliţiei Metropolitane.

Aceasta a atras atenţia că autorităţile britanice au nevoie de mai multe resurse, după ani de tăieri bugetare şi de austeritate sub guverne conservatoare pe Downing Street.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.