Combatanţii ucraineni din regimentul Azov care s-au predat în urma luptei de la Mariupol în Ucraina vor fi judecaţi şi riscă pedeapsa cu moartea, a declarant, luni, un oficial din regiunea separatistă pro-rusă Doneţk, relatează Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Autorităţile ruse îi prezintă pe luptătorii Azov drept ”neonazişti” şi intenţionează să îi trateze drept criminali de război, nu drept prizonieri de război.

”Toţi prizonierii de război se află pe teritoriul Republicii Populare Doneţk”, a declarat la televiziunea rusă Yuri Sirovatko, ministrul Justiţiei al acestei republici autoproclamate din estul ţării.

”Concret, avem 2.300 de prizonieri de război din (oţelăria) Azovstal”, a precizat el, înainte de a adăuga că regimentul ”Azov este considerat organizaţie teroristă” , iar toţi ”vor fi supuşi ”anchetelor penale” în vederea deschiderii unui proces.

”Asemenea infracţiuni se pedepsesc la noi cu pedeapsa capitală, pedeapsa cu moartea”, a conchis ministrul.

Ultimii apărători ucraineni ai Mariupolului, care rămăseseră în oţelăria Azovstal, s-au predat forţelor ruse în perioada 16 – 20 mai, după trei luni de lupte intense.

Autorităţile ruse îi prezintă pe luptătorii de la Azov, regiment înfiinţat de naţionalişti ucraineni, drept ”neonazişti” şi intenţionează să îi trateze drept criminali de război şi nu prizonieri de război.

Sâmbătă, preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Olaf Scholz i-au cerut preşedintelui rus Vladimir Putin să îi elibereze.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.