Autorităţile americane au interceptat dispozitive destinate Casei Albe, fostului preşedinte Barack Obama şi rivalei democrate înfrânte de Donald Trump în alegerile prezidenţiale din 2016 Hillary Clinton, relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un pachet suspect conţinând un dispozitiv exploziv improvizat într-o ţeavă - adresat Casei Albe - a fost interceptat la baza Bolling, la Washington, a declarat miercuri un oficial în domeniul aplicării legii pentru CNN.

Acest dispozitiv este asemănător celor trimise la locuinţele lui Obama, Clinton şi miliardarului George Soros, un important donator al democraţilor, descoperit la începutul săptămânii, potrivit acestei surse.

Dispozitivele par să fie rudimentare, dar funcţionale, a declarat oficialul citat.

Dispozitivul adresat Casei Albe conţinea, de asemenea, proiectile, scrie CNN.

Secret Service a anunţat miercuri că a interceptat două ”pachete suspecte” adresate lui Obama şi Clinton.

Nici Obama şi nici Clinton nu au primit coletele şi nu riscat să le primească, a subliniat Secret Service.

Aceste colete au fost descoperite în timpul ”procedurilor de verificare de rutină ca potenţiale dispozitive explozive şi au fost tratate ca atare”, a subliniat Secret Service într-un comunicat.

”Există o suspiciune puternică” cu privire la faptul că cele două pachete adresate lui Obama şi lui Clinton au legătură cu coletul trimis lui Soros, a declarat altă sursă în domeniul aplicării legii.

Coletul adresat lui Obama a fost interceptat la Washington, iar cel destinat lui Clinton a fost interceptat marţi în comitatul Westchester, la New York.

Poliţia federală (FBI) a anunţat că pachetul trimis lui Clinton a fost găsit în vecinătatea reşednţei sale de la Chappaqua, la New York, însă nu a făcut alte precizări, evicând o anchetă în desfăşurare.

Reprezentanţii familiei Clinton pentru presă au direcţionat jurnalişti CNN către Secret Service, iar un purtător de cuvânt al lui Obama nu a dat curs imediat solicitărilor CNN.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.