Şaizeci şi unu de camioane au livrat sâmbătă alimente, apă şi provizii medicale de urgenţă în nordul Fâşiei Gaza, potrivit Naţiunilor Unite, acesta fiind cel mai mare număr de camioane care au ajuns în nord de la atacurile Hamas din 7 octombrie asupra Israelului, relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În cea de-a doua zi a armistiţiului dintre Hamas şi Israel, 11 ambulanţe, trei autocare şi o platformă au mers la spitalul Al-Shifa din oraşul Gaza pentru a ajuta la evacuări, a precizat sâmbătă Biroul ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare într-un comunicat.

Două sute de camioane au mers la punctul de trecere a frontierei Nitzana cu Egiptul, în timp ce 187 au intrat în Gaza până la ora locală 19.00, potrivit ONU.

De asemenea, 129.000 de litri de combustibil au intrat în Gaza, a precizat aceasta.

Într-o declaraţie anterioară, Societatea Semilună Roşie Palestiniană (PRCS) a declarat că a primit sâmbătă 187 de camioane de la Semiluna Roşie egipteană şi a trimis cel mai mare convoi de ajutor în oraşul Gaza şi în părţile de nord ale Fâşiei din 7 octombrie.

Convoiul a fost "încărcat cu produse alimentare şi nealimentare, apă, medicamente pentru îngrijiri medicale primare şi produse medicale de urgenţă, din ajutoarele care au intrat prin Rafah (sâmbătă), precum şi din depozitele PRCS din sud", se arată în declaraţie, adăugând că a distribuit cu succes ajutoarele.  

PRCS a adăugat că a primit 1.946 de camioane cu ajutoare în Gaza din 21 octombrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.