China şi Thailanda au început, duminică, exerciţii militare comune în nord-estul Thailandei, primele exerciţii de acest fel după o lungă pauză, pe fondul pandemiei de Covid, a anunţat armata thailandeză, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Manevrele, denumite ”Atacul şoimului”, vin după cele mai ample exerciţii chineze efectuate vreodată în jurul Taiwanului, ca răspuns la vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor a Statelor Unite, Nancy Pelosi, în această insulă, pe care China o revendică ca fiind propriul teritoriu.

Exerciţiile comune cu Thailanda au avut loc în fiecare an începând cu 2015 până la izbucnirea pandemiei de Covid-19. Manevrele din această vară, care se vor desfăşura în perioada 14-25 august, au ca scop ”consolidarea relaţiilor şi înţelegerii” cu Beijingul, a afirmat şeful aviaţiei thailandeze, Prapas Sornchaidee.

China trimite, printre altele, avioane de luptă, bombardiere şi avioane de avertizare timpurie, a anunţat Ministerul chinez al Apărării săptămâna aceasta, iar exerciţiile vor include antrenament pentru ”sprijin aerian, lovituri aeriene asupra ţintelor terestre şi desfăşurarea unor trupe mai mult sau mai puţin numeroase”.

Washingtonul declară că este îngrijorat de prezenţa sporită a Chinei în regiune, iar săptămâna aceasta a lansat exerciţii comune în Indonezia alături de aliaţii săi.

Thailanda încearcă de câţiva ani să îşi consolideze legăturile militare cu China. A fost printre primele ţări care au cumpărat echipament militar chinez, în urma unui acord semnat în 2017.

În 2020, însă, achiziţia planificată a două submarine chinezeşti în valoare de 724 de milioane de dolari a fost amânată.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.