China se pregăteşte să vaccineze împotriva covid-19 copiii - începând de la vârsta de trei ani -, anunţă marţi laboratorul farmaceutic chinez Sinovac, şi să devină astfel prima ţară din lume care vaccinează copii atât de mici, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Gigantul asiatic, în care a apărut SARS-CoV-2 la sfârşitul lui 2019, a administrat până în prezent aroape 800 de milioane de doze - numai adulţilor în vârstă de ps peste 18 ani.

Beijingul - care practic a eradicat pandemia covid-19 pe teritoriul chinez în mai 2020 - speră să-şi vacineze cel puţin 70% din populaţie până la sfârşitul anului, adică aproximativ un miliard de locuitori.

În acest context, un purtător de cuvânt al laboraorului Sinovac - care produce unul dintre cele trei vaccinuri autorizate în prezent în China - declară AFP că vaccinul său - Coronavac, care se administrează în două doze - urmează să fie administrat minorilor.

”Vaccinul Sinovac a fost aprobat, în ultimele zile, în vederea vaccinării persoanelor cu vârsta cuprinsă între trei şi 17 ani”, anunţă laboratorul.

Un purtător de cuvânt al laboratorului nu a precizat însă când anume urmează să fie administrate primele doze copiilor mici. Calendarul vaccinării se află, precizează el, în mâna Ministerului chinez al Sănătăţii.

REZULTATELE TESTELOR CLINICE URMEAZĂ SĂ FIE PUBLICATE ÎN THE LANCET

Laboratorul farmaceutic chinez şi-a încheiat testele clinice asupra copiilor şi adolescenţilor, iar rezultatele acestora urmează să fie publicate în revista britanică The Lancet, a precizat purtătorul de cuvânt.

În afară de vaccinul Sonovac, China a mai aprobat vaccinarea adulţilor cu vaccinuri produse de laboratoarele farmaceutice Sinopharm - care se administrează tot în două doze - şi Cansino Biologics - care se administrează într-o doză.

Aceste laboratoare au lansat, la rândul lor, teste clinice asupra copiilor.

În total, aproximativ de 20 de vaccinuri-candidate chinezeşti se află în stadiul testării clinice, anunţa duminică un reprezentant al Ministerului Sănătăţii, Zheng Zhongwei.

Vaccinurile Sinovac şi Sinopharm au fost aprobate în vederea vaccinării adulţilor de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Cele două vaccinuri sunt folosite deja în mai multe ţări din lume.

Uniunea Europeană (UE), Statele Unite şi Regatul Unit au aprobat, de asemenea, vaccinarea adolescenţilor cu vârsta cuprinsă între 12 şi 17 ani cu vaccinul anticovid-19 al alianţei americano-germane Pfizer/BioNTech 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.