China a devenit prima ţară care a aprobat un vaccin împotriva Covid-19 care se administrează prin inhalare, relatează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fabricat de compania farmaceutică CanSino, vaccinul are ingrediente similare cu vaccinul dezvoltat de companie administrat prin injecţie, folosind un adenovirus inofensiv ca purtător pentru codul genetic care învaţă organismul să lupte împotriva Covid.

Convidecia Air poate oferi o protecţie bună după o singură respiraţie, potrivit CanSino.

Alţi cercetători, inclusiv echipe din Marea Britanie şi SUA, au investigat vaccinurile administrate sub formă de spray nazal. Oamenii de ştiinţă spun că acestea pot oferi o imunitate suplimentară a mucoasei nazale şi a căilor respiratorii superioare, pe unde Covid-ul intră de obicei în organism.

Administraţia Naţională a Produselor Medicale din China a permis folosirea vaccinului administrat prin inhalare al CanSino ca doză de rapel.

Vaccinul poate spori protecţia celor care au fost vaccinaţi anterior, sugerează studiile.

Între timp, cel mai recent program cu privire la doza booster pentru Covid a început în Marea Britanie, Ţara Galilor şi Scoţia.

Numărul cazurilor pozitive sunt în scădere în Regatul Unit, dar şefii din domeniul sănătăţii prevăd o reapariţie a Covid-ului şi a gripei în sezonul toamnă-iarnă. Ei îi îndeamnă pe cei eligibili să se protejeze de boli grave, vaccinându-se împotriva ambelor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.