Beijingul a negat marţi că s-a ”livrat vreodată” spionajului cibernetic, în urma inculpării în Statele Unite a patru militari chinezi acuzaţi de faptul că sunt implicaţi într-una dintre cele mai mari piratări de date din istorie, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acest furt, în 2017, a datelor personale de la agenţia de credit americană Equifax s-a soldat cu peste 145 de milioane de victime în Statele Unite - aproape jumătate din populaţia americană -, a denunţat luni secretarul american al Justiţiei Bill Barr.

Rolul Equifax este să colecteze date personale ale consumatorilor care solicită un credit, în vederea evaluării riscului nesolvabilităţii.

După doi ani de anchetă, Wu Zhiyong, Wang Qian, Xu Ke şi Liu Lei au fost inculpaţi săptămâna trecută la Atlanta cu privire la o asociere de răufăcători în vederea comiterii unei fraude informatice, spionaj economic şi o fraudă în domeniul telecomunicaţiilor.

Presupuşi membri ai unei unităţi de cercetare a armatei chineze, ei se află în China şi nuu pot fi arestaţi.

Ei sunt acuzaţi de faptul că au exploatat o falie într-un program informatic folosit de Equifax pe site-ul de soluţionarea litigiilor. Odată intraţii în sistemul informatic al agenţiei, ei sunt suspectaţi că au obţinut numele, datele de naştere şi numerele de securitate socială a 147 de milioane de persoane.

”Acest furt nu a cauzat doar importante pagube financiare Equifax, dar a (...) impus costuri şi o povară substanţială tuturor celor care au fost nevoiţi să ia măsuri pentru a se dota împotriva uzurpării identităţii lor”, a subliniat secretarul Justiţiei.

WIKILEAKS ŞI SNOWDEN

China a respins în mod ferm, marţi, acest acuzaţii, prezentându-se drept un ”apărător înflăcărat al securităţii cibernetice”.

”Guvernul chinez şi armata, dar şi persoane care au legături cu ele, nu s-au livrat vreodată şi nu au participat niciodată la furturi de secrete comerciale pe Internet”, a subliniat Geng Shuang, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.

Statele Unite au atribuit deja mai multe atacuri informatice de marea amploare Beijingului, inclusiv piratarea unei baze de date a gigantului hotelier Marriott în 2018.

În paralel, ”intruziuni informatice susţinute de stat au vizat secrete industriale şi informaţii economice confidenţiale”, a adăugat Bill Barr, menţionând anchete deschise în sectoarele industriei nucleare, aeronautice sau metalurgice.

Potrivit lui Barr, 80% dintre urmăririle penale lansate în ultimii ani cu privire la spionaj economic implică Guvernul chinez, iar 60% dintre dosarele de furt de secrete comerciale au legătură cu China.

Invers, Geng Shuang a acuzat Statele Unite că sunt principalele autoare ale spionajului cibernetic din lume, cu ”o supraveghere la scară mare, organizată şi diferenţiată” a unor guverne, companii sau particulari străini.

”De la scandalurile WikiLeaks şi până la Edward Snowden, ipocrizia şi măsura dublă  a Statelor Unite în domeniul securităţii cibernetice sunt clare de mult timp, a denunţat purtătorul de cuvânt.

”DAREA PAGINII”

Misterul atacului de la Equifax a rămas întreg până acum, în contextul în care experţi în securitatea cibernetică nu au văzut pe piaţa neagră a Internetului informaţiile personale furate.

Proceduri judiciare au fost însă angajate împotriva Equifax, din cauza a diverse încălcări. Falia folosită de hackeri a fost identificată de către întreprindere cu două luni înainte de intruziune, însă nu a fost închisă.

Agemţia a fost criticată pentru că sistemele sale de securitate erau insuficiente şi pentru că a întârziat să dezvăluie atacul. Scandalul a antrenat demisia CEO-ului Richard Smith.

Equifax a acceptat în iulie să plătească cel puţin 575 de milioane de dolari pentru a solda diversele anchete.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.