Statele Unite îşi vor respecta ”angajamentul de a gestiona tensiunile cu China şi a preveni conflictele”, chiar dacă Beijingul a adoptat o politică tot mai ”coercitivă şi agresivă” în regiunea asiatică, inclusiv în apropierea Taiwanului, a declarat, sâmbătă, secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Relaţiile dintre China şi Statele Unite au fost tensionate în ultimele luni, printre neînţelegerile dintre cele două ţări numărându-se problema Taiwanului şi nerespectarea de către China a drepturilor omului, precum şi activitatea sa militară din Marea Chinei de Sud.

La o întâlnire dintre Austin şi omologul său chinez, Wei Fenghe, vineri, ambele părţi au reiterat că doresc să îşi gestioneze mai bine relaţia, deşi nu a existat niciun semn de progres în soluţionarea diferendelor.

În cadrul forumului de securitate ”Dialogului Shangri-La”, Austin a spus că Statele Unite vor continua să fie alături de aliaţii săi, inclusiv Taiwan.

”Acest lucru este deosebit de important, deoarece RPC (Republica Populară Chineză) adoptă o abordare mai coercitivă şi mai agresivă a revendicărilor sale teritoriale”, a evocat el.

China pretinde că Taiwanul autoguvernat îi aparţine şi a promis că îl va lua cu forţa dacă va fi necesar.

Austin a subliniat că a existat o creştere ”alarmantă” a numărului de întâlniri nesigure şi neprofesionale între avioanele şi navele chineze cu cele din alte ţări.

Secretarul american al Apărării a mai precizat că politica Statelor Unite cu privire la Taiwan a fost să se opună oricăror modificări unilaterale ale status quo-ului.

”Politica noastră nu s-a schimbat. Dar, din păcate, acest lucru nu pare să fie adevărat pentru RPC”, a spus Austin.

”Ne vom respecta angajamentul de a gestiona aceste tensiuni în mod responsabil, pentru a preveni conflictele şi pentru a urmări pacea şi prosperitatea”, a adăugat el.

Austin susţine că ”menţinerea păcii şi stabilităţii” în Strâmtoarea Taiwan este o ”chestiune de interes internaţional”.

O aeronavă de luptă chineză a interceptat un avion australian de supraveghere militară în regiunea Mării Chinei de Sud în luna mai, iar armata Canadei a acuzat avioanele de război chineze că i-au deviat traiectoria aeronavele sale de patrulare în timpul unei misiuni de monitorizare a sancţiunilor Coreei de Nord.

Taiwan denunţă de ani de zile misiuni repetate ale Forţelor Aeriene Chineze în zona de apărare aeriană (ADIZ), care nu este spaţiu aerian teritorial, ci o zonă mai extinsă pe care o monitorizează în vederea ameninţărilor. Austin a spus că aceste incursiuni au crescut în ultimele luni.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.