Cele 39 de cadavre - inclusiv al unui adolescent - găsite în noaptea de marţi sepre miercuri într-o zonă industrială la est de Londra, într-un TIR al cărui şofer a fost arestat, erau cetăţeni chinezi, potrivit unor informaţii divulgate joi de ITV News, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Şoferul camionului, originar din Irlanda de Nord şi în vârstă de 25 de ani, a fost plasat în arest preventiv în cadrul unei anchete cu privire la crimă, potrivit poliţiei.

Camionul a sosit în naptea de marţi spre miercuri în Regatul Unit prin portul Purfleet, pe Tamisa, de la Zeebruges, în Belgia.

ITV News dezvăluie că persoanele din camion erau chinezi, însă poliţia nu a confirmat informaţia pentru Reuters.

Autorităţile britanice nu au făcut precizări cu privire la vehicul, descoperit la Grays, în Essex.

PERCHEZIŢII ÎN IRLANDA DE NORD

Poliţia britanică a efectuat percheziţii la două propirietăţi în Irlanda de Nord, în noaptea de miercuri spre joi, după descoperirea camionului frigorific, potrivit presei locale, relatează AFP.

Parchetul federal belgian a confirmat pentru AFP că acest container al camionului a ”trecut pe la Zeebruges marţi, 22 octombrie.”.

Miercuri, poliţia britanică a fost alertată de serviciile de salvare, care au descoperit cadavrele în zona industrială la Grays, în Essex, la aproximativ 30 de kilometri de Londra.

Şoferul a fost arestat în aceeaşi zi, în cadrul unei anchete cu privire la crimă, şi a fost plasat în arest preventiv.

Potrivit presei britanice, este vorba despre Mo Robinson, un locuitor al oraşului nord-irlandez Portadown, situat în comitatul Armagh.

În acest comitat au avut loc percheziţiile, în noaptea de miercuri spre joi.

Contacatată de AFP, poliţia nu a confirmat aceste informaţii.

Itinerariul TIR-ului începe să se precizeze.

Potrivit poliţiei britanice, remorca acestui camion a sosit către ora locală 0.30 (2.30, ora României) la Purfleet, un port pe Tamisa, de la Zeebruges, în Belgia, iar cabina care trăgea încărcătura a plecat din Irlanda de Nord.

Autorităţile bulgare au confirmat înmatricularea vehiculului în Bulgaria în 2017, dar au dat asigurări că vehiculul nu a mai intrat în ţară de atunci.

”Nu există nicio legătură cu noi, în afara numerelor de înmatriculare”, a declarat premierul bulgar Boiko Borisov la o televiziune bulgară.

Drama a relansat îndemnuri la luptă împotriva afacerilor traficanţilor de migranţi.

Premierul britanic Boris Johnson a denunţat o ”tragedie inimaginabilă”.

Miercuri, Poliţia din Kent a anunţat că a controlat nouă persoane, găsite în viaţă într-un camion pe o autostradă din sud-estul londrei. Ele au fost transferate ulterior serviciilor de imigraţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.