Cel puţin 24 de persoane - majoritatea minori - au murit joi dimineaţa, închişi în dormitorul unei şcoli cu ferestrele şi căile de acces blocate, într-un incendiu la o şcoală religioasă situată la periferia capitalei malaysiene Kuala Lumpur, potrivit autorităţilor, relatează The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pompierii au intervenit după ce au fost chemaţi la ora locală 5.41 (0.41, ora României). Focul, care a izbucnit la ultimul etaj al clădirii cu trei niveluri, a fost controlat într-o oră, a anunţat şeful Poliţiei din Kuala Lumpur Amar Singh.

Au fost găsite cel puţin 24 de cadavre carbonizate - 22 de băieţi cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani - şi doi profesori, a precizat el.

Alţi 14 elevi şi patru profesori au fost salvaţi, a adăugat Singh, iar şase dintre ei au fost spitalizaţi în stare critică.

”Credem că au murit sufocaţi. Corpurile au ars în întregime”, a declarat şeful poliţiei.

Incendiul a izbucnit în apropierea uşii dormitorului băieţilor, blocând victimele înăuntru, aceasta fiind singura intrare în sală, iar geamurile fiind prevăzute cu grilaj, a declarat un reprezentant al pompierilor, Abu Obaidat Mohamad Saithalimat.

Cauza incendiului ar fi un scurtcircuit, a apreciat el.

Cadavrele au fost găsite unul peste altul, ceea ce indică o eventuală busculadă, în timp ce adolescenţii încercau să scape de foc, a declarat sub protecţia anonimatului un reprezentant al pompierilor.

Această sursă a anunţat anterior că s-au găsit 25 de cadavre, însă bilanţul a fost revizuit după numărarea tuturor persoanelor care erau prezent în imobil la momentul tragediei.

Poliţia a deschis o anchetă, a anunţat Singh.

Presa locală a publicat imagini în care apar cadrele înnegrite de fum ale unor paturi suprapuse, în dormitor.

O locuitoare, identificată drept Norhayati, a declarat pentru un post local de televiziune că i-a văzut pe băieţi plângând şi ţipând după ajutor şi făcând semne cu mâinile, prin fereastră, când a izbucnit incendiul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.