Cel puţin 22 de persoane au murit, inclusiv 9 membri ai unei familii, după ce o dubă cu pasageri a căzut într-o râpă adâncă din sud-vestul Pakistanului, au declarat miercuri oficialii locali, relatează Reuters.
Accidentul s-a produs, aparent, din cauza vitezei excesive pe autostrada Quetta – Zhob din districtul Qilla Saifullah la 200 km de oraşul Quetta din provincia Balochistan, deşi cauza exactă a accidentului este încă necunoscută, au mai spus oficialii.
”Femeile şi copiii sunt printre cei care au murit pe loc”, a declarat Hafiz Qasim, comisarul districtual al Qilla Saifullah.
Un rănit a fost trimis la Spitalul Civil Quetta în stare gravă, a afirmat doctorul Wasim Baig.
Preşedintele pakistanez Arif Alvi şi-a exprimat tristeţea cu privire la producerea accidentului şi a ordonat autorităţilor să facă aranjamente pentru a duce cadavrele pasagerilor la famiile lor.
În iulie anul trecut, un autobuz plin care transporta în mare parte muncitori care călătoreau acasă cu ocazia unei sărbători musulmane importante a intrat într-un camion container pe o autostradă aglomerată din centrul Pakistanului. Accidentul s-a soldat cu moartea a cel puţin 33 de persoane.
Accidentele rutiere mortale sunt frecvente în Pakistan, unde regulile de circulaţie sunt rar respectate şi drumurile din multe zone rurale sunt în stare proastă.




























