Masazo Nonaka, cel mai bătrân bărbat din lume, a murit în casa sa de pe insula japoneză Hokkaido, la vârsta de 113 ani, scrie The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Familia sa a informat că bărbatul a murit din cauze naturale duminică dimineaţa, în somn, la hanul deţinut de familia sa din Ashoro.

Născut pe 25 iulie 1905, Nonaka a crescut într-o familie numeroasă şi a preluat conducerea hanului, care este deţinut acum de nepoata sa, de la părinţii săi. El a trăit mai mult decât soţia lui şi decât trei dintre cei cinci copii ai săi.

„Suntem şocaţi de pierderea acestui om mare. S-a comportat normal ieri şi a decedat fără să creeze zarvă în familie”, a afirmat nepoata sa Yuko pentru Kyodo News.

Nonaka are şase fraţi şi o soră. El s-a căsătorit în 1931.

Conform presei locale, după ce s-a pensionat, urmărea cu plăcere meciuri de sumo. Japonia are printre cele mai mari speranţe de viaţă din lume iar mulţi cetăţeni japonezi s-au aflat printre cei mai în vârstă oameni în viaţă. Printre ei se află şi Jiroemon Kimura, bărbatul care a trăit cel mai mult din istorie – 116 ani.

Cea mai bătrână persoană din istorie, franţuzoaica Jeanne Louise Calment, a murit în 1997 la vârsta de 122 de ani, conform Guinness World Records.

Guinness l-a desemnat oficial pe Nonaka ca fiind cel mai bătrân bărbat aflat în viaţă după moartea spaniolului Francisco Nunez Olivera în 2018.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.