Cei mai mulţi dintre americanii care au participat la un sondaj realizat de The Associated Press - NORC Center for Public Affairs Research consideră că războiul din Afganistan, cel mai îndelungat purtat de Statele Unite, nu a meritat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aproximativ două treimi dintre respondenţi nu cred că războiul a meritat efortul, arată sondajul. În acelaşi timp, 47% sunt de acord cu modul în care preşedintele Joe Biden gestionează problemele internaţionale, iar 52% sunt de acord cu politica lui de securitate naţională.

Sondajul a fost realizat în perioada 12 - 16 august, în timp ce războiul de două decenii s-a încheiat, iar talibanii au revenit la putere în Afganistan.

Biden a fost criticat pentru modul în care a gestionat retragerea trupelor, stârnind o criză umanitară după cum au considerat mulţi.

Preşedintele şi-a menţinut decizia ca trupele să părăsească ţara, insistând că nu va permite ca războiul să continue la nesfârşit şi pariind că americanii sunt de acord cu el.

Tot aproximativ două treimi dintre participanţii la sondaj au considerat că războiul din Irak, care a coincis în parte cu cel din Afganistan, a fost o greşeală. 

Circa jumătate dintre americani au spus că sunt extrem sau foarte îngrijoraţi legat de ameninţarea pe care o reprezintă grupările extremiste din afara Statelor Unite. O treime sunt moderat îngrijoraţi, iar doar 1 din 10 spune că nu îşi face griji din această cauză.

După 20 de ani de la atacurile din 11 septembrie, care au motivat războiul din Afganistan, mai mulţi americani spun că percep ameninţarea majoră la securitatea naţională ca fiind internă.

Aproximativ două treimi sunt extrem sau foarte îngrijoraţi legat de ameninţarea reprezentată de grupările extremiste din SUA. O treime sunt cumva îngrijoraţi, iar doar 1 din 10 spune că nu îşi face griji din această cauză.

Sondajul AP-NORC a fost realizat pe un eşantion reprezentativ de 1.729 de adulţi. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.