Cazuri de contaminare cu noul coronavirus au fost raportate în cel puţin 41 de şcoli din Berlin, la nici două săptămâni după ce cele 825 de unităţi de învăţpmânt din capitala Germaniei au fost redeschise, relatează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Anunţul făcut de autorităţile de învăţământ din oraşul Berlin conform cărora sute de elevi şi profesori au trebuit să intre în carantină arată  încă o dată cât de puţin se ştie despre riscul de infecţie în mediul şcolar, în ciuda insistenţei guvernelor şi a experţilor, inclusiv în Marea Britanie, de a redeschide şcolile, cu respectarea unor măsuri de siguranţă, scrie The Guardian.

Conform rapoartelor de la Berlin, toate grupele de vârstă au fost afectate, inclusiv în şcolile elementare, liceele şi şcolile profesionale.
 
Berlinul a fost unul dintre primele locuri din Germania care şi-a redeschis şcolile după vacanţa de vară. Copiii sunt obligaţi să poarte măşti pe holuri, în timpul pauzelor şi când intră în clasă, dar le pot scoate odată ce stau la locurile lor şi încep orele. Unii critici spun că măsurile de la Berlin sunt prea relaxate şi atât elevii cât şi profesorii ar trebui să poarte mască în timpul lecţiilor.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.