Ministrul de Externe, Mevlut Cavusoglu, susţine că 32 de diplomaţi turci au încălcat ordinul de rechemare după puciul eşuat pentru a fi anchetaţi cu privire la sprijinirea mişcării clericului Fethullah Gulen, acuzat de autorităţile turce de orchestrarea tentativei de lovitură de stat din noaptea de 15-16 iulie, transmite Hurriyet Daily News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am rechemat în total 208 diplomaţi pentru a-i aloca Ministerului de Externe. Numărul celor care nu au venit şi nu şi-au părăsit funcţiile din străinătate se ridică la 32 de persoane”, a explicat Cavusoglu.

De asemenea, demnitarul a precizat că doi diplomaţi, care lucrau în Bangladesh, au fugit în Statele Unite, în vreme ce un al treilea s-a întors în Turcia.

Între timp, peste 76.000 de persoane, inclusiv militari, poliţişti, magistraţi, jurnalişti, funcţionari publici şi profesori universitari, au fost vizaţi de campania guvernamentală de eliminare a aşa-zişilor gulenişti, după ce autorităţile turce l-au învinuit pe clericul Fethullah Gulen de orchestrarea puciului eşuat.

Statele occidentale s-au arătat îngrijorate de campania guvernamentală de eliminare a aşa-zişilor gulenişti, precum şi de numărul ridicat al persoanelor arestate în urma loviturii de stat şi de tratamentul presupus inuman pe care l-ar primi puciştii capturaţi de către autorităţi.

Însă, preşedintele turc a condamnat lipsa de solidaritate a statelor occidentale şi interesul ridicat arătat pentru soarta puciştilor. 

În noaptea de 15-16 iulie, o facţiune din armata turcă a încercat să răstoarne regimul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, iar militarii au susţinut că vor să protejeze statul turc de influenţele islamice pe care înceracă să le introducă liderul de stat. Lovitura de stat a eşuat după câteva ore, atunci când sute de mii de susţinători ai preşedintelui au ieşit în stradă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.