Reprezentanţii Administraţiei Prezidenţiale SUA au anunţat vineri că atacatorul, care a împuşcat mortal cinci poliţişti şi a rănit alte nouă persoane, printre care se numără doi civili, în cadrul unui protest ”Black Lives Matter” din Dallas, nu are nicio legătură cu vreo organizaţie teroristă, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Din câte înţeleg anchetatorii au stabilit că individul care a dus la capăt acest act teribil de violenţă nu are nicio legătură cu vreo organizţaie teroristă, fie din Statele Unite, fie din străinătate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest.

De asemenea, acesta a susţinut că nu există nicio legătură cu vreo conspiraţie teroristă.

Autorităţile americane l-au identificat pe Micah X Johnson, un veteran afroamerican al armatei SUA, drept lunetistul care a deschis fcoul împotriva poliţiştilor care asigurau securitatea la protestul ”Black Lives Matter” din Dallas, generat de uciderea a doi bărbaţi afroamericani de către poliţişti în două incidente separate din Baton Rouge, Louisiana şi, respectiv, Minneapolis.

Johnson, în vârstă de 25 de ani, a fost descris drept un soldat veteran care a activat în războiul din Afganistan şi nu avea niciun cazier politic. Acesta locuia în zona metropolitană Dallas şi a folosit autovehiculul mamei sale pentru a se deplasa la locul tragediei.

Atacatorul s-a baricadat într-o clădire administrativă din apropierea protestelor şi a început să tragă focuri de armă spre poliţiştii albi care asigurau securitatea participanţilor. 

Negociatorii au încercat să-l determine să renunţe la atac, însă acesta a susţinut că ”sfârşitul este aproape” şi că a avrut să ucidă poliţişti albi drept răzbunarea pentru brutalitatea forţelor poliţieneşti faţă de minoritatea afroamericană.

”Am avut un schimb de focuri cu unul dintre suspecţi. Nu am avut nicio alternativă decât să folosim un robot pentru a detona o bombă în apropierea suspectului. Acesta a susţinut că este nemulţumit de acţiunea Black Lives Matter, dar şi de uciderea recentă a doi afroamericani de către poliţişti. Suspectul a spus că este nemulţumit de albi şi a vrut să ucidă poliţişti albi”, a declarat şeful Departamentului de Poliţie din Dallas, David Brown.

Autorităţile au susţinut că atacul armat a fost plănuit şi executat cu premeditare, iar trei persoane au fost arestate şi refuză să coopereze cu anchetatorii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.