Preşedintele camerunez a anunţat sâmbătă după-amiază că peste 70 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte aproximativ 600 au fost rănite, după ce un tren a deraiat în timpul unei curse între Yaounde şi Doula. Bilanţul anterior vorbea despre cel puţin 55 de morţi, informează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Condoleanţele mele se îndreaptă spre familiile îndoliate după ce un tren al companiei Camrail a deraiat în apropiere de Eseka. Peste 70 de pasageri au murit, iar 600 au fost răniţi în acest accident. Am cerut executivului să-i asiste complet pe supravieţuitori, în timp ce anchetatorii încearcă să determine cauzele ce au dus la deraierea trenului”, a declarat preşedintele Paul Biya.

Trenul de pasageri supraaglomerat a deraiat în apropiere de localitatea centrală Eseka, situată la circa 120 de kilometri vest de capitala Yaounde. În urma accidentului feroviar, mai multe vagoane s-au răsturnat.

Martorii susţin că angajaţii companiei feroviare au adăugat un număr suplimentar de vagoane, pentru a acomoda numărul mare de pasageri. Nu este clar dacă această decizie a jurat un rol în accidentul feroviar.

Reprezentanţii Camrail au anunţat că lucrează împreună cu autorităţile cameruneze pentru a se asigura că răniţii sunt bine îngrijiţi, iar familiile primesc susţinerea de care au nevoie.

”În acest moment am lansat mai multe investigaţii tehnice pentru a determina ce a dus la accidentul tragic, iar concluziile vor fi comunicate public”, se arată într-un comunicat al Camrail.

Lucrătorii au muncit toată noaptea pentru a înlătura vagoanele deraiate de pe linia feroviară, care reprezintă principala rută de transport a bunurilor şi pasagerilor din localitatea portuară Douala spre capitala Yoaunde.

”Trenul cu persoanele rănite şi cu cadavrele celor decedaţi a ajuns la gara din Yaounde în prezenţa executivului şi a reprezentanţilor Camrail. Autobuzele i-au condus pe pasagerii care au scăpat nevătămaţi spre Douala”.

Trenul era supraaglomerat, după ce un pod s-a prăbuşit din cauza precipitaţiilor abundente pe drumul dintre Yaounde şi Doula. Prăbuşirea podului a dus la paralizarea traficului rutier şi la supraaglomerarea celui feroviar.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.