Camera Reprezentanţilor din SUA a decis marţi seara prin vot să o cenzureze pe reprezentanta democrată Rashida Tlaib din Michigan, singura americană de origine palestiniană din Congres, într-o mişcare simbolică de sancţionare a poziţiei sale faţă de războiul dintre Israel şi Hamas, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tlaib, care are familia în Cisiordania şi este o susţinătoare neobosită a unei încetări a focului în Gaza, a fost criticată pentru că a cerut "libertatea" palestinienilor "de la râu la mare", un slogan considerat antisemit. De asemenea, mulţi congresmeni au criticat-o pentru că nu a condamnat în mod clar atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie.

Moţiunea a fost adoptată cu 234 de voturi pentru şi 188 împotrivă, democraţii alăturându-se republicanilor.

Dezbaterea din plenul Camerei a fost deosebit de aprinsă, reprezentantul republican Rich McCormick din Georgia, iniţiatorul moţiunii, a criticat retorica Rashidei Tlaib ca fiind antisemită. "A spus minciuni incredibile despre cel mai mare aliat al nostru, Israelul, şi despre atacul din 7 octombrie", a acuzat-o McCormick.

Rashida Tlaib, împreună cu alţi parlamentari democraţi, s-a apărat spunând că acele comentarii ale sale vizau guvernul israelian, nu israelienii. "Este important să se facă distincţia între popor şi guvern", a spus ea, adăugând că "ideea că a critica guvernul Israelului este un act antisemit creează un precedent foarte periculos".

Republicanii încercaseră să adopte o moţiune de cenzură împotriva Rashidei Tlaib încă de săptămâna trecută, dar democraţii au susţinut-o. De data aceasta, unii dintre colegii ei au obiectat faţă de utilizarea de către aceasta a sloganului "de la râu la mare".

"Nu este altceva decât un apel la distrugerea Israelului şi la uciderea evreilor", a declarat Brad Schneider, un reprezentant evreu din Illinois. "Voi apăra întotdeauna libertatea de exprimare, iar doamna Tlaib are dreptul să spună ce vrea, dar acest lucru nu poate rămâne fără răspuns", a adăugat el.

Este pentru a doua oară când un membru musulman al Congresului este pedepsit pentru criticile sale la adresa Israelului. În februarie, Ilhan Omar a fost exclusă din Comisia pentru afaceri externe a Camerei Reprezentanţilor pentru remarci similare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.