Boiko Borisov a revenit joi la putere, după ce executivul său a primit votul de încredere în Parlamentul Bulgariei. Revenirea fostului premier în fruntea executivului vine după luni de instabilitate politică, ca urma a victoriei preşedintelui socialist Rumen Radev şi a demisiei Guvernului Borisov, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pentru Borisov, primirea votului de încredere a parlamentarilor bulgari a reprezentat o simplă formalitate, după ce formaţiunea conservatoare GERB a reuşit să câştige alegerile anticipate din martie şi a pus bazele unei coaliţii naţionaliste de guvernare cu Patrioţii Uniţi (UP).

Populiştii de la ”Voinţa” au votat pentru a susţine noul executiv, în vreme ce socialiştii şi etnicii turci de la MRF au votat împotriva revenirii la putere a Guvernului Borisov.

Boiko Borisov, care a devenit premier pentru a treia oară, a promis să construiască mai multe autostrzăi şi să lupte împotriva contrabandei pentru a dezvolta economia Bulgaria.

De asemenea, acesta a susţinut că măsurile sale economice vor duce la creşterea cu 50% a salariului mediu pe economie în următorii patru ani. În schimb, executivul va păstra neschimbată valoarea de 10% a impozitului pe venit şi profit din Bulgaria.

”Vom iniţia politici şi vom aplica măsuri pentru a creşte veniturile tuturor oamenilor”, a declarat Borisov.

Noul premier a promis inclusiv să formeze o nouă instituţie, care va lupta cu corupţia de la nivel înalt, dar analiştii rămân rezervaţi cu privire la dorinţa acestuia de a iniţia reforme la Sofia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.