Preşedintele Abdelaziz Bouteflika a revenit în Algeria, duminică, după două săptămâni petrecute într-un spital din Elveţia, perioadă marcată de manifestaţii împotriva sa, relatează Reuters, citând Ennahar TV.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Avionul care l-a transportat pe preşedinte a aterizat pe aeroportul militar Boufarik, aflat în sud-vestul Algerului.

În ultimele trei săptămâni, zeci de mii de algerieni din toate clasele sociale au protestat faţă de decizia lui Bouteflika de a candida pentru un nou mandat la alegerile din aprilie.

La Ennahar TV, un comentator a afirmat că “sistemul lui Bouteflika” s-a sfârşit, menţionând că unii dintre aliaţii preşedintelui s-au alăturat protestelor. Televiziunea a menţionat că Bouteflika, în vârstă de 82 de ani, a făcut controale medicale de rutină la Geneva.

Bouteflika, care se află la putere de 20 de ani, nu a vorbit în public de când a suferit un infarct în 2013.

Tinerii algerieni doresc o nouă generaţie de lideri. Algerienii au tolerat în mare parte mandatele lui Bouteflika, el aducând pace şi stabilitate, chiar dacă cu preţul unei toleranţe scăzute faţă de orice fel de opoziţie.

Însă populaţia tânără a Algeriei, 70% având sub 30 de ani, doreşte mai multe locuri de muncă, servicii mai bune şi eliminarea corupţiei.

Oponenţii lui Bouteflika au declarat că el nu mai este potrivit pentru a conduce ţara, făcând referire la starea sa de sănătate şi la lipsa unor reforme economice din partea sa pentru a gestiona rata mare a şomajului, care este de peste 25% printre persoanele de sub 30 de ani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.