Cinci persoane au fost blocate timp de 36 de ore într-o mlaştină infestată cu caimani (specie de crocodili) din Amazonul bolivian, după ce avionul în care se aflau a aterizat de urgenţă. Acestea au fost salvate vineri, au anunţat autorităţile, informează lefigaro.fr.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Toţi pasagerii aflaţi la bord - trei femei, un copil şi pilotul - au scăpat nevătămaţi, fiind găsiţi de serviciile de urgenţă în avionul răsturnat. Avionul decolase miercuri din oraşul Baures, cu destinaţia oraşul Trinidad, ambele aflate în departamentul Beni, la 180 de kilometri distanţă. De atunci, ei au fost daţi dispăruţi.

„Am fost înconjuraţi de caimani care veneau spre noi”, a declarat presei de pe patul de spital Andrés Velarde, un pilot în vârstă de 29 de ani. De asemenea, ei au văzut apropiindu-se un anaconda curios, lung de câţiva metri. 

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Pilotul a explicat că, atunci când avionul a început să piardă altitudine, a căutat o câmpie pentru a face o aterizare de urgenţă şi a găsit doar o mlaştină în apropierea unei lagune.

„Am petrecut aproape 36 de ore fără să putem dormi”, a adăugat Andrés Velarde, mâncând făină de manioc pe care unul dintre pasageri o adusese cu el. „Nu puteam bea apă sau să ne mişcăm din cauza caimanilor”, a explicat el. 

În departamentul Beni, în centrul Amazonului, călătoriile se fac în principal cu avionul, din cauza stării precare a drumurilor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.