Bilanţul morţilor din cauza covid-19 în Statele Unite l-a depăşit pe cel al militarilor americani ucişi în al Doilea Război Mondial, potrivit Universităţii Johns Hopkins, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prima putere mondială înregistrează 405.400 de morţi din cauza covid-19 de la începutul epidemiei - mai mulţi decât numărul americanilor morţi în luptă şi în afara luptei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial - 405.399, potrivit Departamentului Veteranilor.

Bilanţul epidemiei în America l-a depăşit la sfârşitul lui aprilie pe cel al americanilor ucişi în cei 20 de ani ai Războiului din Vietnam, un prag foarte puternic din punct de vedere simbolic, în contextul în care acest conflict rămâne unul dintre cele mai mari traumatisme trăite de americani în secolul XX.

Statele Unite sunt, potrivit bilanţurilor oficiale, de departe cea mai îndoliată naţiune ca valoare absolută, însă alte ţări înregistrează mai mulţi morţi raportat la populaţia lor, precum Italia, Regatul Unit sau Belgia.

În urma unui prim val, în primăvară, care nu s-a încheiat cu adevărat şi care se concentrează în regiunea New Yorkului, iar apoi în urma unei intensificări în această vară în sudul ţării, prima economie a lumii se confruntă din toamnă cu o intensificare a epidemiei pe întregul teritoriu, pe care nu reuşeşte să o controleze.

Aproximativ 122.000 de oameni sunt spitalizaţi în prezent din cauza covid-19, potrivit Covid Tracking Project, care analizează zilnic datele din întreaga ţară.

În total, peste 24,4 milioane de persoane au luat virusul pe teritoriul american. Însă bilanţul este subestimat, din cauza lipsei testelor la începutul pandemiei.

Americanii se agaţă de campania de vaccinare lansată la jumătatea lui decembrie, care nu va putea însă să oprească valul actual al epidemiei decât după mai multe luni.

Numai 14,2 milioane de oameni au fost vaccinaţi pentru moment cu unul dintre cele două vaccinuri autorizate în Statle Unite - Pfizer/BioNTech şi Moderna - dintre care 2,2 milioane au fost vaccinaţi şi cu a doua doză.

Preşedintele american Joe Biden a semnat un decret încă de la preluarea funcţiei, miercuri, care impune ca obligatorii purtarea măştii şi distanţarea fizică în rândul funcţionarilor americani care muncesc în clădiri federale.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.