Autorităţile afgane au anunţat că până la 140 de soldaţi şi-au pierdut viaţa vineri, într-un atac lansat de militanţii talibani îmbrăcaţi în uniforme ale armatei afgane asupra unei baze miliare din apropierea localităţii Mazari Sharif, situată lângă graniţa cu Uzbekistan. De asemenea, este vorba de cel mai sângeros atac care a zguduit vreodată o bază militară din Afganistan, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Între timp, mulţi alţi soldaţi afgani au fost răniţi în atac, iar oficialii avertizează că numărul morţilor ar putea să fie mai mare de 140 de militari.

Amintim că primul bilanţ oficial indica peste 50 de morţi  şi 76 de răniţi, după ce militanţii talibani şi-au forţat cu rachete intrarea în baza militară, înainte de a deschide focul în moscheea unde soldaţii afgani participau la rugăciunea de vineri.

Washingtonul a anunţat anterior că ar fi vorba de peste 50 de morţi, dar niciun soldat al coaliţiei nu a fost vizat în atacul taliban din Mazari Sharif.

NATO a desfăşurat de-a lungul timpului mai mulţi soldaţi la această bază militară, pentru a ajuta la antrenarea forţelor afgane din provincia Balkh.

Potrivit oficialilor, atacul taliban a durat peste patru ore, pentru că militanţii purtau haine ale soldaţilor afgani şi erau greu de identificaţi în luptă.

”Au fost zece atacatori, doi s-au aruncat în aer şi opt au fost ucişi de către forţele de securitate afgane”, a declarat consilierul Zabihullah Kakar.

Un purtător de cuvânt al talibanilor a susţinut că peste 100 de soldaţi afgani au murit în atacul de la Mazeri Sharif, care ar fi o răzbunare pentru uciderea mai multor lideri talibani în nordul Afganistanului.

Provincia Balkh este considerată drept una dintre cele mai sigure din Afganistan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.