Preşedintele american Donald Trump i-a invitat la Washington pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi pe rivalul în alegeri al acestuia Benny Gantz, săptămâna viitoare, pentru a discuta despre planul pentru pace în Orientul Mijlociu al Casei Albe, a declarat joi vicepreşedintele american Mike Pence.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Preşedintele Trump mi-a cerut să transmit o invitaţie premierului Netanyahu să vină la Casa Albă, săptămâna viitoare, pentru a discuta probleme regionale, precum şi perspectiva de pace aici, pe Pământul Sfânt”, a spus Pence după o întâlnire cu Netanyahu la Ambasada SUA din Ierusalim.

Pence nu a făcut nicio referire la palestinieni, iar Nabil Abu Rudeineh, purtător de cuvânt al preşedintelui Mahmoud Abbas, a spus: ”Avertizăm Israelul şi administraţia SUS să nu treacă orice linie roşie”.

Netanyahu a spus că a acceptat invitaţia Statelor Unite. Biroul său a anunţat că Netanyahu va pleca în Statele Unite duminică.

Liderul israelian, care are probleme politice şi legale în ţara sa, se îndreaptă spre al treilea rând de alegeri în mai puţin de un an, iar în noiembrie a fost inculpat pentru fapte penale. Premierul neagă acuzaţiile.

Analiştii politici din Israel consideră că invitaţia lui Trump este un gest de susţinere a aliatului său de dreapta.

Gantz, principalul rival politic al lui Netanyahu, un fost general de orientare de centru, a renunţat în această săptămânî la obiecţia sa ca planul de pace american să fie publicat înainte de alegerile generale din Israel, programate în luna martie.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.