Autorităţile din Belgia deschid o anchetă pentru crimă după descoperirea în interiorul unui frigider aruncat într-un canal a membrelor umane aparţinând cel mai probabil unei persoane de sex feminin, a anunţat miercuri Procuratura din Liège, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un localnic, care a văzut frigiderul care ieşea din apă, a fost cel care a alertat poliţia, marţi. Poliţia a intervenit apoi pentru a aduce frigiderul la mal.

„Am observat imediat prezenţa în interior a două braţe şi două picioare”, a declarat pentru AFP Catherine Collignon, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii din Liège.

Observarea unghiilor, prezenţa bijuteriilor - mai multe indicii fac posibilă deducerea că acestea sunt membre aparţinând corpului unei femei, conform primelor elemente comunicate de purtătoarea de cuvânt. „Cel mai important lucru acum este să identificăm victima pentru a face legătura cu un eventual dosar de dispariţie”, a spus ea.

Ancheta va trebui să stabilească în special dacă frigiderul a fost aruncat în apă dintr-o maşină, de pe un pod sau dintr-o barcă.

Descoperirea a avut loc pe Canalul Albert, o cale navigabilă care leagă portul Anvers de Liège, lângă Oupeye.

CITEȘTE ȘI O crimă misterioasă petrecută în Amsterdam a declanşat o operaţiune fără precedent a Interpolului. Acum, poliţia din trei ţări cere ajutor pentru identificarea cadavrelor a 22 de femei - FOTO

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.