Uniunea Europeană a denunţat, marţi, faptul că scrutinul prezidenţial din Belarus nu a fost "nici liber şi nici echitabil" şi a ameninţat cu sancţiuni împotriva responsabilor violenţelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Alegerile nu au fost nici libere, nici echitabile. Vom face o examinare aprofundată a relaţiilor UE cu Belarus. S-ar putea, între altele, să luăm măsuri împotriva responsabililor pentru violenţele produse, arestările nejustificate şi falsificarea rezultatelor alegerilor", au anunţat cei 27 într-un comunicat.

Peste 2.000 de persoane au fost reţinute în urma manifestaţiilor care au avut loc în Belarus în ultimele 24 de ore, după realegerea lui Aleksandr Lukaşenko.

Belarus a anunţat, luni, victoria clară a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko la alegerile prezidenţiale, după o noapte marcată de manifestaţii antiguvernamentale la care poliţia a intervenit în forţă.

Lukaşenko, aflat la putere de 26 de ani, a câştigat al şaselea mandat de preşedinte obţinând 80,23 la sută din totalul voturilor, potrivit rezultatelor oficiale. Principalul său contracandidat, Svetlana Tikhanovskaia, a obţinut 9,9 la sută din voturi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.