China a anunţat că trimite vineri în Coreea de Nord un ”reprezentant special”, imediat după turneul în Asia al preşedintelui american Donald Trump, care a îndemnat Beijingul să-şi intensifice presiunile asupra Phenianului, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acest emisar al preşedintelui Xi Jinping - Song Tao - va fi însărcinat să informeze Phenianul cu privire la evoluţiile legate de Congresul cincinal al Partidului Comunist chinez (PCC) de la jumătatea lui octombrie, a anunţat miercuri agenţia de stat China Nouă, fără să ofere alte precizări.

Informaţia a fost confirmată ulterior de agenţia de presă oficială nord-coreeană KCNA.

Relaţiile între Beijing şi Phenian rămân tensionate de programele nuclear şi balistic nord-coreean, iar Xi Jinping nu s-a întâlnit cu liderul nord-coreean Kim Jong-un de la instalarea acestuia la putere, la sfârşitul lui 2011.

Trimiterea lui Song Tao, care este totodată şeful ”Biroului de legătură internaţională” al PCC, va fi prima vizită a unui oficial chinez de rang înalt în această ţară, după cea a viceministrului de Externe Liu Zhenmin, în octombrie 2016.

Beijingul face acest anunţ în contextul în care Donald Trump şi-a încheiat marţi un turneu de 12 zile în Asia, în care a avertizat că ”timpul presează” în faţa ambiţiilor militare ale Phenianului.

Iar în ochii Washingtonului, China - principalul susţinător economic al Coreei de Nord - joacă un rol-cheie.

Beijingul a aprobat şi aplicat mai multe rânduri de sancţiuni internaţionale adoptate de Consiliul de Securitate al ONU, tăindu-şi achiziţiile de cărbune şi minereu de fier nord-coreene.

Însă, în cursul summitului de la Beijing, săptămâna trecută, Donald Trump şi-a îndemnat omologul chinez să crească şi mai mult presiunile asupra turbulentului său vecin, care a procedat la începutul lui septembrie la al şaselea test nuclear.

ÎNĂSPRIREA SANCŢIUNILOR?

”China poate să rezolve această problemă uşor şi rapid”, declara Trump în faţa lui Xi. El a dat asigurări ulterior, într-un tweet, că preşedintele chinez a acceptat să ”înăsprească sancţiunile”, fără alte precizări.

De atunci, totuşi China nu a anunţat măsuri noi.

În schimb, emisarul chinez urmează să ”ducă la Phenian consensul chinezo-american (în favoarea unei dezarmări nucleare a peninsulei) şi să vadă unde pot avea loc progrese. China îşi intensifică eforturile diplomatice”, declară pentru AFP Wang Dong, un profesor de la Universitatea din Beijing.

În conformitate cu ultima serie de sancţiuni ONU, Beijingul a somat, la sfârşitul lui septembrie, întreprinderile nord-coreene cu sediul în China să-şi înceteze activitatea, angajându-se totodată să-şi reducă exporturile de produse petroliere rafinate către vecinul său.

Însă Statele Unite consideră că gigantul asiatic ar putea să acţioneze şi mai drastic.

Invers, diplomaţia chineză spune că vrea să respecte doar sancţiunile adoptate în cadrul ONU. Ea denunţă astfel aprig ”sancţiunile unilaterale” adoptate de Washington - inclusiv pe cele câteva care vizează entităţi chineze pe care le acuză că fac afaceri cu Coreea de Nord.

”MIROS DE PRAF DE PUŞCĂ”

Beijingul pledează pentru o soluţie ”paşnică” şi - la unison cu Moscova - propune un ”dublu moratoriu” - oprirea simultană a testelor balistice şi nucleare de către Phenian şi a manevrelor americano-sud-coreene. Lucru de care Statele Unite nici nu vor să audă.

Turneul lui Donald Trump în Asia a fost ”precedat de un puternic miros de praf de puşcă” între Washington şi Phenian, iar reprezentantul special chinez va depune eforturi să ”convingă” regimul lui Kim Jong-un să revină la masa negocierilor, apreciază universitarul Wang Dong.

”Criza ajunge la o cotitură, în care un pas greşit al Statelor Unite sau al Coreei de Nord poate să conducă la o confruntare militară”, un scenariu-catastrofă pentru Beijing, care nu îşi doreşte deloc un conflict la poarta sa, adaugă Wang, Pentru a-l evita, ”China face tot posibilul să lucreze cu cele două părţi”.

Sarcina se dovedeşte complicată, în contextul în care escaladarea verbală între locatarul Casei Albe şi regimul stalinist continuă.

De la Seul, Trump l-a catalogat pe Kim Jong-un drept un ”dictator crud”.

”Cea mai rea crimă a lui (...) a fost că a îndrăznit să ne insulte cu reavoinţă liderul suprem”, i-a replicat miercuri Rodong Sinmun, ziarul partidului unic.

”El nu este decât un criminal hidos condamnat la moarte de poporul coreean”, scrie organul de presă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.